Igor Grosu: Condamnăm în cei mai duri termeni atacul rusesc cu dronă asupra orașului Galați din România

Igor Grosu: Condamnăm în cei mai duri termeni atacul rusesc cu dronă asupra orașului Galați din România

Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, a venit cu un mesaj după ce o dronă rusească a căzut pe un bloc de locuit din Galați, România.

„Condamnăm în cei mai duri termeni atacul rusesc cu dronă asupra orașului Galați din România. Este un act grav și inadmisibil. Rusia a lovit direct teritoriul României, un stat vecin, prieten al Republicii Moldova și partener apropiat al cetățenilor noștri.

Acest atac ne amintește, încă o dată, că războiul nu este departe. El este la hotarul nostru, pune în pericol vieți omenești și amenință securitatea întregii Europe. Rusia nu aduce pace, stabilitate sau siguranță. Rusia aduce frică, distrugere și suferință”, a spus oficialul.

Igor Grosu a menționat că Republica Moldova e în solidaritate deplină cu România, cu autoritățile române și cu locuitorii orașului Galați.

„Gândurile noastre sunt alături de cei care au avut de suferit. Le dorim însănătoșire grabnică și multă putere”, a mai spus el.

Share