Igor Grosu a mulțumit Președintelui Bulgariei pentru contractul semnat între R. Moldova și Bulgaria

Igor Grosu a mulțumit Președintelui Bulgariei pentru contractul semnat între R. Moldova și Bulgaria

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a mulțumit președintelui Republicii Bulgaria, Rumen Radev, în cadrul întrevederii pe care a avut-o, pentru contractul semnat între Republica Moldova și Bulgaria care va permite accesul și transportarea gazelor naturale către țara noastră, informează OFICIAL.

Igor Grosu spune că acest contract deschide noi oportunități de a accesa surse alternative de energie și de a ne consolida independența energetică.

„Crizele din ultimul an ne-au demonstrat cât de vulnerabili suntem ca stat, dar noi, ajutați de prieteni, vom depăși această iarnă complicată.

La capitolul integrare europeană, am declarat că suntem la etapa de a îndeplini cele 9 recomandări propuse de Comisia Europeană, însă nu este nimic nou pentru noi – se pliază perfect cu agenda noastră internă de reforme”, spune Grosu.

Totodată, oficialii, au convenit convenit să extindă cooperarea bilaterală în domenii precum educația, cultura, să consolidăm relațiile comerciale și economice, și să aducă mai multe investiții.

„Am vorbit și despre intensificarea colaborării interparlamentare, și subiectul comunității bulgare din Republica Moldova. Relațiile de prietenie dintre Republica Moldova și Bulgaria durează de secole și ele trebuie păstrate și valorificate”, spune Igor Grosu.

Share