Igor Grosu a discutat cu noua ambasadoare a Republicii Franceze în țara noastră, Dominique Waag
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noua ambasadoare a Republicii Franceze în Republica Moldova, Dominique Waag. Discuțiile s-au axat pe buna cooperare dintre țara noastră și Franța, precum și pe oportunitățile de intensificare a colaborării.
„În ultimii ani, am reușit inclusiv pe linie parlamentară să stabilim un parteneriat puternic și vrem în continuare să-l menținem”, a accentuat șeful legislativului.
La fel, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vorbit despre prioritățile din agenda legislativului, dând asigurări că autoritățile vor depune toate eforturile pentru a menține dinamica progreselor. „Ultimele alegeri ne-au demonstrat că avem nevoie și de mai mult sprijin în lupta cu corupția și grupările criminale și aici mizăm pe expertiza necesară”, a adăugat șeful legislativului.
Igor Grosu a mulțumit pentru sprijinul substanțial acordat în ultimii ani țării noastre de Franța atât pe calea integrării europene, cât și prin proiecte de modernizare în domeniul economic, energetic, al infrastructurii și apărării. Un exemplu în acest sens este noul Acord semnat pe Platforma de Parteneriat cu Moldova, în valoare de 25 milioane euro, destinat finanțării bugetului de stat pentru impulsionarea tranziției la energia verde. „Este important să știm că avem prieteni de nădejde cu care să muncim pentru binele și bunăstarea oamenilor”, a conchis Președintele Parlamentului.