Igor Dodon: Vor fi multe, îmi atacă deja familia
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în cadrul unei conferințe la Parlamentul Republicii Moldova, a decalarat: „toate mesajele care vor fi astăzi, toate criticile adresate împotriva mea, împotriva familiei mele – să le luați în calcul anume din considerentele că am hotărât să dăm dovadă, în continuare, de verticalitate”, informează OFICIAL.
„Acest document publicat despre federalizare, aceste cereri erau de la Plahotniuc – doi ani urmă – pentru Federația Rusă, pentru a-i închide dosarele penale”, a comunicat Dodon.
Prin urmare, Dodon a comunicat și altele. „Eu nu voi ceda. Vor fi multe, îmi atacă deja familia – pentru a-mi deschide dosare penale și a mă presa. Dacă cineva s-a supărat că eu am fost categoric și am spus că domnul Plahotniuc nu va fi prim-ministru, și nici un fel de coaliție cu socialiștii nu va fi, eu oricum nu voi semna. Încearcă să mă preseze ca să îmi dau demisia din funcția de președinte, fiindcă în cazul acesta nu are cine semna prim-ministrul, Guvernul”, a conchis el.
Mihaela Conovali