Igor Dodon va avea o întrevedere cu Vadim Krasnoselski

Igor Dodon va avea o întrevedere cu Vadim Krasnoselski

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon anunță despre o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, informează OFICIAL.

„Subiectul principal pe care l-am discutat a fost situația actuală privind reglementarea transnistreană, în special măsurile de consolidare a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului. Șeful Misiunii OSCE a salutat succesele obținute în acțiunile de îndeplinire a pachetului „Berlin-plus”, precum și eforturile comune ale conducerii Republicii Moldova, îndreptate spre avansare în procesul de reglementare. Am fost unanimi în opinia că toți participanții la procesul de negocieri trebuie să întreprindă și în continuare acțiuni conjugate pentru a contribui la realizarea înțelegerilor obținute, orientate spre consolidarea încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului”, scrie Dodon, pe Facebook.

Totodată, șeful statului anunță despre o întrevedere cu Vadim Krasnoselski. „De asemenea, am abordat subiectul privind organizarea unei întrevederi a Președintelui țării cu liderul administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care ar putea avea loc la finele lunii iulie, începutul lunii august curent”, comunică Dodon.

Mihaela Conovali

Share