Igor Dodon: Suntem pregătiți de orice scenariu
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că, pe parcursul ultimelor 24 ore, au venit mai multe mesaje de încurajare din partea partenerilor externi, atât din est cât și din vest, cu mesaje de recunoaștere a legalității procesului care a avut loc ieri, la Parlament.
După cum informează OFICIAL, în cadrul unor declarații pentru presă, Igor Dodon a declarat că, vedem că acei care ultimii ani au controlat instituțiile de stat, nu vor să cedeze puterea în RM.
„Era și de așteptat. Eu nu cred că cineva credea că Plahotniuc o să plece, singur. În aceste condiții sunt mai multe soluții. Exista soluția, și vin mesaje din partea susținătorilor, vor să vină la Chișinău. Noi am decis ca lumea astăzi, să nu vină, să nu-i punem față în față, se poate ajunge la destabilizare. La toți susținătorii, venim cu un mesaj, stați acasă, alături de familii. Vom chema sau nu în următoarele zile să vină? Totul depinde de acțiunile ce vor urma. Noi suntem pregătiți de orice scenariu. Procesul a început”, a precizat Dodon.
Potrivit lui Dodon, ceea ce a fost anterior, gata nu va mai fi.
„S-a terminat. Respectiv, soluțiile sunt, să chemăm oamenii masiv în stradă. Luăm în calcul această soluție, dar nu pentru ziua de astăzi. A doua paralelă care este lansată, evident recunoașterea în continuare și presiunea din partea partenerilor noștri externi. Sunt la discuții cu toți ambasadorii. Prin mesajele lor, atenționează PDM, Guvernul să nu-și facă de cap. Eu cred că în următoarele ore, o să avem mai multe mesaje în acest sens. Aceste două seturi de acțiuni care sunt: presiune externă și recunoașterea din exterior a proceselor legale și vedem cum facem cu oamenii care ne susțin și vor să vină. Vom lua decizia în funcție de scenariile puse în aplicare de oponenții noștri”, a mai spus Dodon.
Doina Secrieru