
Igor Dodon: PAS este alarmat de creșterea rapidă a ratingului Blocului Patriotic
Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, unul dintre liderii Blocului Electoral Patriotic, afirmă că PAS este alarmat de creșterea rapidă a ratingului Blocului Patriotic.
„Anume din acest motiv, ieri, la un post de televiziune controlat de guvernare, a fost organizată o provocare.
Considerăm acest atac drept o încercare de a slăbi unitatea noastră. Situația creată o vom soluționa în interiorul blocului, sincer și deschis”, a spus politicianul.
Igor Dodon a subliniat că, Blocul Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei va rămâne unit. „Ne vom continua activitatea — în interesul poporului și pentru viitorul țării”, a conchis el.