Igor Dodon, către Klaus Iohannis: „Aniversarea pe care o marcați este o ocazie specială”

Igor Dodon, către Klaus Iohannis: „Aniversarea pe care o marcați este o ocazie specială”

Președintele Republiciii Moldova, Igor Dodon, a transmis un mesaj de felicitare președintelui României, Klaus Iohannis, care își sărbătorește ziua de naștere informează Oficial.

Vă propunem mai nos să vedeți mesajul lui Igor Dodon, adresat președintelui României:

„EXCELENȚĂ,

Cu prilejul zilei Dumneavoastră de naștere, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez cele mai sincere felicitări, împreună cu alese urări de bine.

Aniversarea pe care o marcați este o ocazie specială pentru a-mi exprima convingerea că parteneriatul existent între Republica Moldova și România va cunoaște, prin eforturi comune, o dezvoltare dinamică continuă, fortificîndu-se în spiritul reciprocității, în beneficiul popoarelor noastre.

De asemenea, doresc să remarc disponibilitatea țării mele pentru consolidarea pe mai departe a relațiilor dintre ambele state, care au la bază afinitățile culturale, lingvistice și istorice, precum și pentru aprofundarea dialogului bilateral constructiv, axat pe diplomație, întru realizarea plenară a obiectivelor comune.

Reiterînd felicitările, alături de urările de sănătate deplină, bucurii, viață lungă și mult spor în activitatea Dumneavoastră de înaltă responsabilitate, Vă  rog  să  acceptați,  Excelență,  asigurările  distinsei  mele  considerații”, a scris Dodon.

Mihaela Rotari 

Share