Igor Dodon a primit un ordin!
Tinerii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), astăzi, au organizat un flashmob în fața clădirii Președinției, informează OFICIAL.
Prezent la eveniment, deputatul Radu Marian a vorbit despre criza economică din țară.
„Suntem în fața unei crize economice majore. O treime din întreprinderi riscă să falimenteze și sute de mii de oameni nu pot să-și plătească ratele la credit. În alte țări s-au luat măsuri pentru susținerea populației”, a spus Marian.
În același timp, parlamentarul a declarat: „În schimb, în Republica Moldova nu s-a întreprins nimic, nu s-a oferit nici un ajutor real pentru economie. Dodon și Chicu au fost mai mult pe la nunți, în vacanțe și sanatoriu. Această criză ne-a prins având la guvernare pe cei mai leneși: Chicu și Dodon”.
La sfârșitul evenimentului, tinerii au lăsat la clădirea Președinției un ordin pentru președintele Igor Dodon – „Gloria Lenii”.
Mihaela Conovali