Igor Dodon a întreprins o vizită, de o zi, în Rusia. Iată cu ce scop!
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în cadrul unei vizite de lucru, de o zi, în regiunea Rostov a Federaţiei Ruse, a participat la inaugurarea monumentului „în cinstea a două mari personalităţi istorice – imperatorul rus Petru I şi domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir”, informează Oficial.
„Monumentul a fost inaugurat în oraşul Volgodonsk, de Ziua Internațională a Prieteniei, şi simbolizează relaţiile de prietenie seculare dintre poporul rus şi cel moldovenesc. Amintesc că, acum doi ani, în iulie 2016, aflîndu-mă în acea perioadă în postul de preşedinte al Partidului Socialiştilor, am pus piatra de temelie al monumentului respectiv”, a precizat el.
Totodată, Dodon a vorbit și alte detalii privind amplasarea monumentului. „Oraşul Volgodonsk n-a fost ales întîmplător pentru instalarea noului monument, or acesta este „capitala” simbolică a viticulturii în sudul Rusiei. Este cunoscut că primele livezi de viţă-de-vie au apărut în aceste ţinuturi cu o mie de ani înainte de Hristos. După mai multe secole, Petru I a emis un decret prin care a poruncit căzăcimii locale să cultive viţa-de-vie, deoarece pe aceste meleaguri este cea mai potrivită climă pentru viticultură. În regiunea Rostovului au apărut soiuri de struguri din mai multe ţări, inclusiv din Moldova, iar prietenia dintre ţarul rus şi domnitorul moldovean a dat impuls dezvoltării viticulturii în sudul Rusiei. Anume aşa s-au împletit destinele popoarelor noastre”, a conchis el.
Mihaela Conovali