Igor Dodon a fost invitat la Poliție

Igor Dodon a fost invitat la Poliție

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, a primit o „invitație” să se prezinte la poliție, informează OFICIAL. 

„Vor să mă interogheze pentru faptul că pe 9 mai, am participat la Marșul Victoriei la Chișinău purtând panglica Sfântului Gheorghe. După venirea la putere a Maiei Sandu, amenda pentru purtarea panglicii Sfântului Gheorghe în Republica Moldova variază, pentru persoanele fizice, între 4500 și 9000 de lei (adică între 260$ și 520$).

Am spus-o și anterior și repet: nu intenționez să renunț la simbolurile Victoriei doar pentru că așa vrea Maia Sandu și PAS. Spre deosebire de ei, care se consideră învinși în Marele Război pentru Apărarea Patriei, noi, urmașii învingătorilor, nu avem de ce și de cine să ne temem”, a declarat el.

Igor Dodon a remarcat că, Panglica Sfântului Gheorghe nu este politică. Este o amintire despre cei care au luptat pentru pace cu prețul vieții lor și un simbol că noi ținem minte despre aceasta.

„În 2022, au mai încercat să mă amendeze pentru purtarea panglicii Sfântul Gheorghe la Marșul Victoriei, dar am contestat acea decizie în instanță și am câștigat procesul. Așa va fi și acum. Iar când vom ajunge la putere, vom anula această lege împotriva poporului și vom reda simbolurilor Victoriei respectul și onoarea cuvenită în societate”, a conchis liderul PSRM.

Share