Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ambasadorul Germaniei la Chișinău
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, președintele fracțiunii PSRM în Parlament, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Excelența Sa domnul Hubert Knirsch, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova.
În cadrul discuțiilor, părțile au abordat subiecte de actualitate ce țin de situația politică și socio-economică din Republica Moldova, precum și perspectivele cooperării dintre Republica Moldova și Republica Federală Germania. A fost subliniată importanța menținerii unui dialog deschis și constructiv între forțele de opoziție și partenerii externi.
Igor Dodon și-a reafirmat deschiderea pentru continuarea dialogului cu oficialii europeni, inclusiv cu reprezentanții Germaniei, în vederea identificării unor soluții reale pentru depășirea crizelor cu care se confruntă Republica Moldova și pentru promovarea intereselor cetățenilor țării.











