Iată ce a discutat șeful statului cu ministrul de Externe al Lituaniei!

Iată ce a discutat șeful statului cu ministrul de Externe al Lituaniei!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi, o întrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania, Linas Linkevičius, informează OFICIAL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că a salutat vizita oficialului lituanian în Moldova și a apreciat dialogul politic activ dintre statele noastre.

„Am făcut un schimb de opinii cu privire la situația din Republica Moldova precum și asupra stadiului actual al relațiilor moldo-lituaniene. Am mulțumit pentru sprijinul pe care îl oferă Lituania țării noastre precum și pentru menţinerea Republicii Moldova în topul statelor prioritare pentru Asistenţa de Dezvoltare. Totodată, am exprimat interes pentru valorificarea potenţialului de cooperare economică moldo-lituaniană, inclusiv pentru atragerea investițiilor lituaniene în economia moldovenească. În alt context, am vorbit despre schimbările semnificative din țara noastră, în special, despre obținerea unui larg consens național și susținerea internațională oferită de marile forțe Moldovei. Am menționat faptul că noua putere de la Chișinău va păstra și implementa Acordurile semnate cu partenerii din Est și din Vest și va promova o politică externă echilibrată în baza intereselor naționale ale țării și în beneficiul cetățenilor noștri”, a mai scris Dodon.

Andriana Cheptine

Share