Iată care sunt prioritățile sesiunii parlamentare de toamnă 2015!

Iată care sunt prioritățile sesiunii parlamentare de toamnă 2015!

 Reforma justiției și combaterea corupției, reforma sistemului financiar-bancar și dezvoltarea afacerilor, implementarea Acordului de Asociere, adoptarea pachetului agricol și a modificărilor legislative în domeniul audiovizualului sunt prioritățile sesiunii de toamnă a Parlamentului.

Anunțul a fost făcut de Speakerul Andrian Candu în cadrul unei conferințe de presă. ”Sesiunea de toamnă începe într-o perioadă mai deosebită. Contextul politic din Republica Moldova, situația economică din țară și din regiune, criza migranților din Europa – toate sunt o provocare pentru noi. Însă prioritatea noastră numărul 1 este îmbunătățirea nivelului de trai a oamenilor și în acest sens vom adopta pachete de legi tematice”, a declarat Andrian Candu.

Potrivit Speakerului, pentru prima dată Parlamentul are o agendă clară de activități pentru sesiunea de toamnă, ce conține denumirea actelor ce urmează a fi adoptate și implementate, cu termenii și responsabilii desemnați. Andrian Candu a anunțat că va discuta acțiunile prevăzute în agendă cu președinții de comisii în cadrul unei ședințe de lucru, care va avea loc vineri, 11 septembrie, iar ulterior va avea și o întrevedere cu conducerea Guvernului pentru a sincroniza acțiunile.

Referitor la reforma justiției și lupta cu corupția, Președintele Parlamentului a menționat că în acest domeniu se impun reforme dure, pentru a reda încrederea cetățenilor în actul justiției. Speakerul a anunțat că săptămâna viitoare, în Republica Moldova, cu susținerea UE, vine un procuror din România, care va lucra împreună cu procurorii de la Centrul Național Anticorupție, iar ulterior va formula o serie de recomandări pentru o luptă eficientă împotriva corupției. ”CNA și CNI trebuie reorganizate, poate chiar lichidate și creată o altă structură în locul acestora pentru ca activitatea lor să fie cu adevărat eficientă. Sosirea procurorului european este o primă rândunică la solicitarea ca DNA să treacă Prutul”, a declarat Andrian Candu.   

Potrivit Speakerului, Parlamentul ar trebui în mod prioritar și urgent să voteze în lectura a doua noua Lege a Procuraturii, elaborată cu sprijinul partenerilor internaționali și expertizată de Comisia de la Veneția. ”Putem vorbi despre demisii, schimbări de conduceri, dar dacă nu schimbăm sistemul, nu vom avea nicio șansă”, a subliniat Andrian Candu.

Președintele Parlamentului pledează pentru o reformă radicală a instanțelor judecătorești. Andrian Candu propune ca judecătorii să fie reconfirmați în funcție, după ce vor fi testați la capitolul integritate și vor fi verificate veniturile lor. De asemenea, Speakerul mai propune ca, în completele de judecată, alături de judecătorii titulari, să activeze și judecătorii de onoare (populari).

Președintele Parlamentului a anunțat că o misiune de justiție a UE în Republica Moldova ar urma să vină în scurt timp. ”Misiunea respectivă se va axa pe revizuirea întregii legislații, respectiv tot ce ține de justiție în Republica Moldova, inclusiv instituții și proceduri și va formula unele recomandări pentru a ne putea mișca destul de repede în reforma în justiție”, a spus Speakerul.

Totodată, Andrian Candu consideră că se impun măsuri radicale și urgente pentru reforma sistemului financiar-bancar. Potrivit Speakerului, pachetul legislativ în domeniul financiar-bancar va fi definitivat, după ce va fi discutat cu partenerii de dezvoltare. Propunerile sunt menite să asigure transparența acționariatului, majorarea capitalului social al băncilor comerciale, aplicarea principiilor guvernanței corporative și asigurarea independenței Băncii Naționale. ”Republica Moldova este prea mică pentru a avea 15 bănci. Este nevoie de câteva bănci serioase, care să asigure securitatea economică și financiară a Republicii Moldova”, a declarat Președintele Parlamentului.

Potrivit Speakerului, Parlamentul urmează să adopte și un șir de modificări și completări la Codul Audiovizualului, ținând cont de recomandărilor formulate în expertizele instituțiilor internaționale și în conformitate cu cele mai bune practici europene în domeniu. ”Potrivit expertizelor oferite de Consiliul Europei și OSCE, orice luptă împotriva propagandei trebuie să se facă în mod democratic, o informație trebuie combătută cu altă informație, dar în nici un caz nu este permis să se ia măsuri de interdicție sau orice alte măsuri care ar conduce la limitarea dreptului de exprimare. Organizațiile internaționale ne mai încurajează să promovăm producția audiovizuală autohtonă și limba română și doar așa vom putea combate propaganda”, a precizat Andrian Candu.

În domeniul dezvoltării mediului de afaceri, Speakerul a declarat că, în prezent, sunt elaborate o serie de amendamente ce vizează funcționarea ghișeului unic și eliminarea autorizațiilor de comerț și de construcții pentru reducerea birocrației din activitatea instituțiilor de stat. ”Ne propunem ca în această sesiune să aprobăm noi reguli de comunicare și interacțiune între mediul de afaceri și stat, să trecem de la sistemul de autorizare a activităților la cel de notificare. Astfel, oamenii vor avea de a face cu autoritățile de la distanță, chiar de acasă, evitând cozile și birocrația”, a menționat Andrian Candu.

Andrian Candu mai propune aplicarea unei rate unice de impozitare, precum și  introducerea taxei pe avere. Tot în această sesiune, Parlamentul urmează să aprobe Legea cu privire la parcurile din industria tehnologiei informației.

Speakerul pledează ca, în această sesiune de toamnă, după ce va exista expertiza Băncii Mondiale, a FMI și avizele Guvernului, Parlamentul să adopte în lectura a doua Pachetul agricol, ce conține un șir de legi pentru susținerea agriculturii și a soluționării problemelor agricultorilor.

În alt context, Andrian Candu a declarat că Parlamentul va continua dialogul cu Adunarea Populară a Găgăuziei și urmează a fi creat Grupul comun de lucru la nivel parlamentar.

Speakerul a mai anunțat că în actuala sesiune de toamnă va pune accent pe sporirea gradului de eficiență și transparență a Parlamentului, precum și de deschidere față de cetățeni. Andrian Candu consideră că Parlamentul are nevoie de un nou Regulament de activitate pentru că actualul nu mai corespunde realităților. Proiectul noului Regulament a fost deja elaborat și urmează a fi introdus în procedură legislativă. Totodată, Speakerul a declarat că, până la sfârșitul anului curent, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, urmează a fi definitivat conceptul e-parlament. 

De asemenea, la nivel de diplomație parlamentară, Andrian Candu a anunțat că Parlamentul va continua să-și desfășoare activitatea în cadrul organismelor internaționale și regionale din care face parte, precum și să colaboreze la nivel interparlamentar. Săptămâna viitoare, Președintele Camerei Deputaților a Parlamentului României, Valeriu Ștefan Zgonea va vizita Republica Moldova și  urmează să fie semnat un nou acord de cooperare și un plan de acțiuni de colaborare între Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României.

Parlamentul se va convoca în sesiunea de toamnă începând cu data de 16 septembrie 2015, potrivit unei dispoziții semnate de Președintele Parlamentului Andrian Candu.

Maria Roșca

Share