Hotărârea CCM. Iată după ce sistem electoral pot avea loc eventuale alegeri parlamentare anticipate!
Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM) a decis, astăzi, că eventuale alegerile parlamentare anticipate vor avea loc după sistemul electoral proporțional, informează OFICIAL.
Astfel, CCM a hotărât că, în sensul articolului 72 alin. (3) lit. a) din Constituție și având în vedere bunele practici internaționale în materie electorală, cadrul temporal de implementare și aplicare a regulilor în materie electorală nu poate să depindă de tipul de alegeri – parlamentare, prezidențiale sau locale, ordinare sau anticipate, generale sau parțiale.
„Prevederile legale în materie electorală trebuie să fie clare și previzibile, iar în privința acestora trebuie să existe un consens social larg. Modificările în această materie trebuie să aibă loc suficient de devreme pentru a putea fi aplicate cu succes în cadrul procesului electoral, în vederea evitării încălcării dreptului la vot și a dreptului de a fi ales.
În sensul articolului 72 alin. (3) lit. a) din Constituție, ținând cont de competența exclusivă a Parlamentului privind reglementarea, prin lege organică, a modului de organizare și de desfășurare a alegerilor și având în vedere bunele practici internaționale în materie electorală, modificările elementelor fundamentale ale dreptului electoral devin aplicabile doar dacă au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova cu cel puțin un an înaintea datei alegerilor.
Rațiunile articolului 72 alin. (3) lit. a) din Constituție nu interzic desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate potrivit regulilor altui sistem electoral decât cel aplicat la alegerile parlamentare ordinare, dacă este respectată regula publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a normelor privind sistemul electoral aplicabil cu cel puțin un an înainte de data alegerilor”, se spune hotărârea CCM.
Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
De menționat că, decizia Curții vine ca urmare a unei sesizări depuse pe 16 octombrie 2019 de către deputații Sergiu Litvinenco, Alexandru Slusari și Vasile Bolea. Astfel, întrebarea în sesizare era: în contextul în care a fost anulat sistemul electoral mixt şi a fost revigorat sistemul electoral proporţional, care a intrat în vigoare la 17 august 2019 și, totodată, există Hotărârea Curţii Constituţionale nr.11/2019, pe baza cărui sistem electoral urmează a se desfăşura alegerile parlamentare anticipate în situaţia în care acestea vor avea loc.
Cristina Pendea