Guvernul şi-a prezentat oficial demisia

Guvernul şi-a prezentat oficial demisia

O hotărâre în acest sens a fost votată în cadrul ședinței de ieri a Executivului. Procedura are loc în conformitate cu prevederile din Constituția Republicii Moldova (art. 100, 101 alin. (3), 103), precum și a Legii cu privire la Guvern (art.6), care stipulează că, în caz de demisie a Prim-ministrului, atât șeful Executivului, cât și întreaga componență a Guvernului, își prezintă demisia în fața Parlamentului.

„Vinerea trecută am anunțat decizia de demisie din funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova. Având în vedere că articoloul 101 din Constituție prevede că odată cu demisia Prim-ministrului demisionează întregul Guvern, urmează să oficializăm decizia respectivă sub forma de cerere de demisie pe care o înaintăm Parlamentului. În continuare, Executivul va avea dreptul de administrare a treburilor publice până la dupunerea jurământului de către un nou Guvern. Vreau să vă mulțumesc pentru ședința de astăzi și pentru toate ședințele pe care le-am avut împreună. Vă mulțumesc pentru munca pe care ați făcut-o, pentru dăruire și cooperare în aceste luni. Succese oriunde veți fi!”, a încheiat Chiril Gaburici.

Vineri, 12 iunie, Premierul Chiril Gaburici și-a anunțat demisia, accentuând că, gestul său nu este unul politic, pentru că este manager și nu politican, dar mai curând unul strategic și matematic. În declarația sa despre demisie, Prim-ministrul a mai adăugat că, pentru a schimba sistemul creat în țară, are nevoie de instrumente suplimentare și de sprijin din partea partidelor politice, de care însă Prim-ministrul nu dispune.

Guvernul condus de Chiril Gaburici a fost învestit de Parlament la 18 februarie 2015, creând precedentul unui Guvern minoritar în Republica Moldova. La 29 mai s-au împlinit primele 100 de zile de mandat.

 

Doina Secrieru

Share