Guvernul a aprobat Acordul Republicii Moldova cu Italia privind recunoașterea actelor de studii

Guvernul a aprobat Acordul Republicii Moldova cu Italia privind recunoașterea actelor de studii

Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Italiene privind recunoașterea actelor de studii, semnat la 23 februarie 2022, a fost aprobat astăzi de Executivul de la Chișinău. Astfel, conform clauzelor finale ale tratatului, acesta va putea intra în vigoare, transmite OFICIAL, cu referire la un comunicat.

Acordul respectiv are la bază principiul reciprocității și va contribui la fortificarea relațiilor bilaterale de colaborare în domeniul educației și recunoașterii academice a actelor de studii. Mai exact, acesta va asigura recunoașterea și echivalarea actelor de studii, obținute în învățământul superior, începând cu nivelul 6 al clasificării UNESCO-ISCED 2011 (Licență) și continuând cu ciclul II Masterat.

Amintim că acordul în cauză a fost semnat la Chișinău de către ministrul Educației și Cercetării al Republici Moldova, Anatolie Topală, și secretarul de stat pentru Afaceri Externe și Cooperare Internațională al Republicii Italiene, Benedetto Della Vedova. Acesta va intra în vigoare imediat după informarea părții italiene despre aprobarea în Guvern.

Share