Grupul de inițiativa pentru apărarea Art. 2 din Constituție consideră indispensabilă demisia membrilor CC și CEC

Grupul de inițiativa pentru apărarea Art. 2 din Constituție consideră indispensabilă demisia membrilor CC și CEC

Grupul de inițiativa pentru apărarea Art. 2 din Constituție a lansat, astăzi, un apel către Blocul ACUM și PSRM – să consolideze eforturile pentru a crea o coaliție antioligarhică în actualul Parlament, în vederea aprobării legilor necesare și creării condițiilor pentru a desfășura alegeri parlamentare anticipate libere și corecte în baza sistemului politic proporțional, informează OFICIAL.

 Grupul de inițiativa pentru apărarea Art. 2 din Constituție a amintit că, un astfel de apel a fost lansat și anterior, însă nu au văzut intenții serioase.

„De atunci, spre regret, noi nu am remarcat intenții serioase din partea forțelor politice menționate pentru a ajunge la compromis și la un acord de principiu în vederea votării în comun a legilor necesare. Noi constatăm insuficiență de voință politică și eforturi care ar putea duce la schimbarea puterii și la demararea procesului de revenire a Moldovei spre o democrație veritabilă. Astăzi, în pofida opțiunii foarte clar exprimate de electorat, în Moldova nu s-a constituit o majoritate antioligarhică în Parlament, Legislativul este nefuncțional. Evidențiem, în mod special, că nu considerăm crearea unei majorități în Parlament drept un scop în sine, RM are nevoie de o majoritate politică, sarcina căreia este să creeze condiții pentru desfășurarea unor alegeri democratice veritabile. În acest sens, votarea situațională a blocului ACUM în comun cu PSRM constituie unicul scenariu posibil”, se spune în declarație.

Potrivit lor, astăzi, în situația imposibilității de formare a unei majorități în Parlament și incapacității de aprobarea a legilor, crește probabilitatea dizolvării Legislativului și anunțării alegerilor anticipate în baza sistemului electoral mixt, care vor conduce doar la consolidarea poziție PDM în Parlament.

„Considerăm că alegerile anticipate pot fi admise doar în cazul anulării sistemului mixt și revenirii la sistemul proporțional de vot. Acest scenariu poate fi realizat  doar prin depășirea contradicțiilor și prin votul comun al pachetului de legi de către Blocul ACUM și PSRM, în timpul cel mai apropiat”, se mai spune în declarație.

Într-o altă ordine de idei, având în vedere apropierea perioadei desfășurării alegerilor locale generale și probabilității înalte a desfășurării unor alegeri parlamentare anticipate, Grupul de inițiativa pentru apărarea Art. 2 din Constituție, „consideră că demisia membrilor Curții Constituționale și cei ai Comisiei Electorale și desemnarea noilor componențe legitime sunt indispensabile pentru asigurarea alegerilor libere și corecte și a supremației Constituției”, și „solicită partidelor politice și organizațiilor societății civile – să susțină public și să semneze acest demers”.

Potrivit lor,  „cele două instituții-cheie în procesul de organizare și desfășurare a alegerilor nu sunt capabile să asigure scrutine libere și corecte”.

Doina Secrieru

Share