Germania a adoptat o decizie privitor la cursul R.Moldova
Bundestagul German a dezbătut astăzi proiectul de lege privind ratificarea Acordului de Asociere a R. Moldova, Ucrainei și Georgiei cu Uniunea Europeană. Documentul a fost votat în primă lectură.
Deputații germani au punctat că cele trei state trebuie să-și mențină în continuare un vector european clar și să realizeze adevărate reforme, dacă vor să beneficieze de susținere financiară din partea Uniunii Europene.
Deputatul Partidului Creștin Democrat, Carl Wellman, a declarat în timpul dezbaterilor că anunțul Kievului privind o eventuală aderare a Ucrainei la UE în 2020 ar fi prea grăbit.
Parlamentarii germani au mai spus că realizarea programului de acțiuni pentru aderare a celor trei state la UE depinde foarte mult de soluționarea conflictuui din estul Ucrainei pe cale pașnică.