Gavrilița și președinta interimară a Senatului României au discutat despre consecințele crizei energetice

Gavrilița și președinta interimară a Senatului României au discutat despre consecințele crizei energetice

Aflată într-o vizită de o zi la București, prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu președinta interimară a Senatului României, Alina-Ștefania Gorghiu. Discuțiile au cuprins un spectru larg de subiecte, cum ar fi situația actuală din regiune și amenințările generate de războiul din Ucraina, informează OFICIAL.

Prim-ministra Gavrilița a exprimat recunoștință pentru ajutorul oferit de partea română în depășirea situațiilor de criză din domeniul energetic, umanitar și economic și a evidențiat necesitatea mobilizării în continuare a comunității internaționale în scopul oferirii asistenței financiare și tehnice pentru Republica Moldova.

Oficialul de la București a reconfirmat suportul constant și implicarea plenară a României în identificarea de soluții operaționale la provocările cele mai presante cu care se confruntă Republica Moldova.

Natalia Gavrilița și Alina-Ștefania Gorghiu au vorbit despre consecințele crizei energetice și acțiunile legislative și operaționale care ar putea spori securitatea energetică a țării. De asemenea, s-a convenit asupra intensificării și consolidării cooperării bilaterale în sensul avansării parcursului european al țării noastre, implementării eficiente a reformelor și promovării valorilor europene comune.

Share