Gaburici: Reforma justiției şi a instituțiilor de drept, lupta cu corupţia şi dezvoltarea economică sunt prioritare

Gaburici: Reforma justiției şi a instituțiilor de drept, lupta cu corupţia şi dezvoltarea economică sunt prioritare

Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut ieri o întrevedere cu Coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru Republica Moldova, Piotr Wach și Lise Christoffersen.

Discuţiile s-au axat pe situaţia politică şi social-economică din ţara noastră, precum şi pe acţiunile Guvernului Republicii Moldova în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare a ţării şi a angajamentelor asumate, inclusiv în contextul cooperării cu partenerii săi strategici.

Prim-ministrul a menţionat că Executivul de la Chişinău întreprinde măsuri pentru impulsionarea reformelor, pledând pentru un dialog deschis cu exponenţii diferitor formaţiuni politice şi cei ai societăţii civile în acest proces. Chiril Gaburici a subliniat că echipa sa depune tot efortul pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de Republica Moldova pe plan intern şi extern.

„Reforma justiției şi a instituțiilor de drept, lupta cu corupţia şi dezvoltarea economică sunt prioritare pentru noi. Am lansat mai multe iniţiative pentru realizarea acestor obiective, inclusiv am aprobat proiectul Legii cu privire la Procuratură. Vor urma şi alte acţiuni, menite să urgenteze excluderea fenomenului corupției din toate sistemele. În acest scop, am invitat experţi externi, dar şi societatea civilă, la un dialog deschis, pentru a asigura transparenţa procesului”, a declarat Prim-ministrul Chiril Gaburici.

La rândul lor, oficialii europeni au salutat faptul că Guvernul a aprobat proiectul de Lege cu privire la Procuratură, menţionând şi avizul pozitiv al Comisiei de la Veneția asupra acestui document. Aceştia şi-au exprimat speranţa că şi legiuitorii vor acţiona operativ în acest sens, iar reformele democratice vor fi realizate în mod consecvent în Republica Moldova.

Coraportorii APCE, Lise Christoffersen și Piotr Wach efectuează o vizită de documentare în Republica Moldova, în perioada 13-16 mai.

 

Doina Secrieru

Share