Furculiță: Deputații PSRM își vor administra serul anti-COVID doar în etapa la care vor fi invitați în calitate de cetățeni obișnuiți
Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), ca urmare a mesajului adresat de Secretariatul General al Parlamentului către deputați și angajații instituției legislative, a venit cu unele precizări, informează OFICIAL.
„Deputații socialiști cred că fiecare dintre parlamentari trebuie să se vaccineze anti-COVID-19 în etapa în care îi vine rândul în mod obișnuit, ca și în cazul altor cetățeni ai țării noastre. În cazul în care în Parlament sunt deputați, care se încadrează în grupul cetățenilor care urmează să fie vaccinați în etapa a doua, inițiată deja la nivel de țară, aceștia trebuie să o facă la invitarea persoanelor responsabile de procesul de vaccinare”, a declarat Corneliu Furculiță, președintele fracțiunii PSRM din Parlament, pe Facebook.
Potrivit lui, fracțiunea PSRM subliniază că deputații nu trebuie să aibă prioritate în procesul de imunizare împotriva virusului pandemic și e necesar să fie tratați la egalitate ca și oricare alt cetățean al Republicii Moldova. Din acest considerent, deputații PSRM își vor administra serul anti-COVID doar în etapa la care vor fi invitați în calitate de cetățeni obișnuiți.
„Cu această ocazie, reiterăm importanța procesului de vaccinare împotriva virusului pandemic la nivel de țară. Parlamentul, la fel ca și alte instituții de stat, să-și concentreze activitatea pentru identificarea banilor și aducerea cât mai urgentă a vaccinurilor în țară, pentru a imuniza cât mai mulți cetățeni.
Evidențiez, niciun deputat PSRM nu a solicitat să fie inclus în vreo listă prioritară pentru imunizare”, a subliniat Furculiță.
Cristina Gurez