Fracțiunea sociaștilor a prezentat realizările înregistrate în 2018 în municipiul Chișinău

Fracțiunea sociaștilor a prezentat realizările înregistrate în 2018 în municipiul Chișinău

Liderul fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Ion Ceban, a prezentat, astăzi, rezultatele activității fracțiunii în 2018 în fiecare domeniu în parte, transmite Oficial.

În cadrul unei conferințe de presă, Ion Ceban a menționat că, în acest an, au fost 10 programe înaintate de socialiștii din CMC, care au fost implementate.

„În primul rând – despre cadrele didactice. A fost stabilit un supliment de 50% la salariul tarifar pentru 2 700 de persoane angajați ai instituțiilor de învățămînt timpurii (grădinițe). De asemenea, a fost aprobat suplimentar suma fixă de 500 de lei lunar, începând cu 1 septembrie 2018. A fost aprobată compensația lunară în mărime de 70 de lei pentru circulația în transportul public urban pentru 6710 cadre didactice. A fost aprobat un adaos de 20% la salariul tarifar de bază pentru 6 620 cadre didactice din mun. Chișinău, inclusiv 893 cadre didactice din suburbii.

Pentru medicii de familie/angajați medicali. A fost aprobată compensația lunară în mărime de 70 de lei pentru circulația în transportul public urban pentru 6 710 cadre didactice.

Pentru angajații din sfera socială, cultură, dar și angajații din domeniul protecției drepturilor copilului/ Primăria mun. Chișinău.  Începând cu 1 iulie 2018, a fost aprobat un adaos lunar de 40% la salariul tarifar pentru angajații din sfera socială, cultură, 30% adaos angajaților din cadrul Direcției municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului, Centrului de zi și activități START, centrelor municipale de plasament și reabilitare. A fost stabilit premiul anual și suplimentele salariale persoanelor care dețin funcții de demnitate publică, funcționarilor publici, personalului auxiliar și personalului care efectuează deservirea tehnică din cadrul aparatului Primăriei, preturilor de sector, direcțiilor generale și direcțiilor CMC (este vorba despre 3 salarii).

În cazul tinerilor specialiști. A fost aprobată acordarea compensației bănești în sumă de 1000 lei pentru închirierea spațiului locativ pentru susținerea tinerilor specialiști, angajaților autorităților publice locale din municipiul Chișinău. De acest suport pot beneficia astăzi peste 500 de tineri. Programul este prevăzut și pentru anul 2019.

În perioada de referinţă am acţionat şi în vederea susţinerii familiilor social-vulnerabile/cu venituri mici. A fost aprobat regulamentul privind crearea Serviciul social de suport monetar familiilor/persoanelor defavorizate. În total în lunile noiembrie-decembrie 854 de familii au beneficiat de ajutor material prin acest serviciu. Acest regulament permite ajutorarea familiilor inclusiv din suburbii cu o sumă bănească nerambursabilă și neimpozabilă în mărime de până la 6 000 lei o dată, ori pe 6 luni familiilor aflate în situații de risc pentru diferite servicii. Pentru cei care solicită protezare dentară de la 2000 la 3000 lei, iar costul unei proceduri de protezare s-a mărit de la 3500 la 5000lei.

A fost aprobat regulamentul privind modalitatea scutirii pensionarilor, invalizilor, familiilor social-vulnerabile pentru plata surplusurilor de apă, indicate în facturi. Au primit compensație 48 mii 605 de familii. A fost modificat regulamentul pentru acordarea prânzurilor gratuite la cantine, venitul pentru o persoană s-a mărit de la 2000 lei la 3000 lei, s-a mărit numărul persoanelor care se pot alimenta pentru fiecare zi de la 700 la 1200.

O direcţie importantă de activitate a noastră a vizat suportul pentru copii/familiile cu mai mulți copii. A fost aprobat regulamentul serviciului de sprijin pentru familiile cu copii. În total de acest ajutor material au beneficiat 655 de familii. Prin acest serviciu familiile cu copii, inclusiv din suburbii, au putut beneficia de ajutor material pentru toate nevoile în sumă de 4000 lei per copil. A fost creat serviciul de asistenţă socială comunitară și aprobate suplimentar 140 de unități de personal (97 de asistenți personali pentru angajarea mamelor care au la întreținere copii cu dizabilități severe și 43 de unități de asistenți sociali pentru monitorizarea tuturor activităților, identificarea copiilor străzii etc.). A fost instituit Serviciul asistență stradală.

A fost aprobat regulamentul privind susținerea financiară a familiilor defavorizate privind pregătirea elevilor de noul an școlar 2018-2019. Prin această decizie a fost aprobată acordarea ajutorului material unic în mărime de 700 lei pentru un copil. A fost aprobat ajutorul material unic a câte 2000 lei la nașterea celui de-al 3-lea copil. Prin programul de ajutor material unic de 2000 lei, de acest suport au beneficiat 2050 de familii. A fost modificat regulamentul privind asigurarea în primul an de viață a copiilor din familii cu risc medico-social și cu indicații medicale cu produse lactate/formule de început și formule de continuare ale preparatelor pentru sugari și copii mici, procurate din sursele financiare ale bugetului local.

Pentru persoanele cu nevoi speciale. Pentru invalizii de gr.1(cu dizabilitate severă, atât maturi, cât și copii) au fost aprobate 900 de unități de asistenți personali, rudele au fost angajate de către direcțiile Asistență Socială din sectoare cu salariu lunar 1500 – 2000 lei, au carnet de muncă, ceea ce le va permite stabilirea unei pensii la vârsta respectivă. A fost creat serviciul de asistența socială comunitară și aprobate suplimentar 140 de unități de personal. A fost aprobată procurarea și instalarea ascensoarelor pentru persoanele cu dizabilități locomotorii la cărucior. La moment au fost instalate 12 ascensoare. 821 persoane au beneficiat de termometre, 702 tonometre, 600 de persoane au primit bastoane speciale. Pentru prima dată 68 de persoane cu dizabilități au primit protezare oculară gratuită de la începutul programului. De ochelari, pentru persoanele cu deficiențe de văz, la prima etapă vor beneficia persoanele cu deficiențe de văz încadrate în grad sever, accentuat de dizabilitate, cu venit mai mic de 3000 lei, membrii ai Societății Orbilor. A fost aprobată procurarea și instalarea la 600 de apartamente a soneriilor luminiscente pentru membrii Asociației cu dificiențe de auz.

Pentru pensionari. A fost suplimentată în mărime de 100 de lei pentru sărbătorile de iarnă pentru 70 mii de pensionari. S-a mărit venitul lunar, de la 2000 lei la 3000 lei, inclusiv și pentru foștii pensionari ai ministerelor de forță (cu pensia pîna la 3000 lei). Anual beneficiază de această compensație peste 70 de mii de persoane.

Dacă e să ne referim la acţiunile ce i-au vizat pe locuitorii municipiului Chișinău, în general, menționez regulamentul privind compensarea a 40% din factura pentru agentul termic, compensarea cheltuielilor persoanelor defavorizate. În continuare, aş vrea să mă opresc puţin la proiectele de infrastructură. Aici aş menţiona îndeosebi: Instalarea, în premieră, în cadrul programului cu destinație specială, în curțile blocurilor de locuit a 110 terenuri de joacă noi pe parcursul anului 2018; Instalarea în curțile blocurilor de locuit a 70 de terenuri sportive pe parcursul anului 2018; Restabilirea în curțile blocurilor de locuit a iluminatului public – 110 curți de blocuri. Restabilirea iluminatului public la peste 250 de treceri de pietoni de la începutul programului (inițiat în 2017); Au fost instalate în cadrul programului cu destinație specială, în curțile blocurilor de locuit 600 bănci noi. Reabilitarea, în curțile blocurilor de locuit, a căilor de acces, trotuarelor și bordurilor în zeci de curți.

În vederea asigurării transparenţei, am organizat în acest an 110 conferințe de presă, 17 audieri publice, am recepționat doar în ultima perioadă 2079 petiții pe site-ul nostru petitia.md, dar și la secretariatul fracțiunii – 1504 petiții, am primit în audiență cumulativ – 3527 de persoane, am asigurat funcţionarea portalurilor decide.md.

La insistența noastră, Primăria a trecut la procedura de achiziții publice electronice în 2018, inițial pentru achizițiile de valoare mică. Împreună cu colegii din fracțiune am lucrat intens la propunerile pentru bugetul anului 2019 din luna august 2018.

În acest an am fost puși des în fața faptului să ne retragem semnăturile de pe proiectele pe care le-am elaborat noi, socialiștii, doar pentru a fi votate în CMC. Pentru noi, socialiștii, mai important este ca inițiativele acestea să fie implementate. În același context,  menționăm că nu există niciun proiect cu impact pentru municipiul Chișinău, prezentat de executiv sau alte fracțiuni care să nu fi fost votat de socialiști”, a spus Ion Ceban.

Raportul integral al socialiștilor din CMC pentru anul 2018 poate fi accesat aici. http://ionceban.md/activitate-in-2018-raport-fractiunea-partidului-socialistilor-in-consiliul-municipal-chisinau/

Cristina Parfeni

Share