(FOTO) PSRM a participat la Marșul Memoriei

(FOTO) PSRM a participat la Marșul Memoriei

Astăzi, conducerea și membrii PSRM din toate raioanele, alături de reprezentanții altor partide și mișcări politice, împreună cu mii de cetățeni ai Republicii Moldova, fără lozinci și drapele de partid, au participat la Marșul Memoriei și al „Regimentului Nemuritor”, organizat de Comitetul Național Coordonator „Victoria”.

Purtând drapelele Republicii Moldova, drapelul roșu al Victoriei, portretele strămoșilor eroi, cu panglica Sf. Gheorghe în piept, circa 50 de mii de persoane au mărșăluit din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău spre Complexul Memorial „Eternitate”, unde a avut loc ceremonia tradițională de depunere de flori la Focul Veșnic.

”9 mai a fost, este și va fi Ziua Victoriei în Moldova. În același timp, este o zi a Păcii. Suntem împotriva războiului, oriunde s-ar întâmpla, pentru că este o tragedie pentru orice popor”, a menționat Igor Dodon.

Liderul PSRM a menționat că a venit astăzi la Memorial cu panglica Sf. Gheorghe la piept – ca simbol al Păcii.

Secretarul executiv PSRM a dat asigurări că dacă astăzi cineva va fi amendat pentru panglica Sf. Gheorghe, socialiștii vor contesta acest lucru în instanță, ținând cont de decizia Curții Constituționale.

Share