(FOTO) Noul șef al Administrației Naționale a Penitenciarelor – prezentat

(FOTO) Noul șef al Administrației Naționale a Penitenciarelor – prezentat

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco l-a prezentat astăzi șefilor de subdiviziuni din Administrația Națională a Penitenciarelor și conducătorilor de penitenciare pe noul director al instituției – Anatolie Falcă, transmite OFICIAL.

„Cunoaștem că în acest sector există multiple probleme, care trebuie soluționate pas cu pas. Printre acestea se numără necesitatea curățirii sistemului de persoane compromise, îmbunătățirea condițiilor pentru deținuți, reducerea influenței subculturii penitenciare și a rolului liderilor criminali, îmbunătățirea încadrării în muncă sau activități educative a deținuților, analiza oportunității introducerii sistemului progresiv de executare a pedepsei privative de libertate”, a declarat Litvinenco.

De asemenea, ministrul a menționat că este necesar de îmbunătățit dialogul cu donatorii și partenerii de dezvoltare, care ar putea să contribuie semnificativ la efectuarea schimbărilor în managementul instituțiilor, la digitalizarea și optimizarea proceselor, precum și să ajute la implementarea de proiecte inovatorii de reabilitare și reintegrare socială.

Doina Buruiană

261463577_1170505940141504_6340287512109884754_n

Share