(FOTO) Maia Sandu a plantat copaci în satul Avdarma din UTA Găgăuzia
Președinta Maia Sandu a marcat Ora Pământului plantând copaci în satul Avdarma din UTA Găgăuzia, împreună cu colegii de la Președinție, un grup de studenți de la Universitatea din Comrat și oameni din localitate.
Au fost sădiți peste 5000 puieți de frasin, paltin și mălin, care vor crea o perdea forestieră de protecție a câmpurilor agricole.
„Împădurirea țării este o prioritate pentru noi pentru următorii ani. Schimbările climatice reprezintă o problemă majoră la nivel global, iar fiecare dintre noi poate contribui la îmbunătățirea calității mediului înconjurător prin gesturi simple, dar importante”, a spus șefa statului.
Președinta Maia Sandu a menționat că azi seara, în intervalul 20.30-21.30, clădirile guvernamentale vor deconecta energia electrică pentru a se alătura mișcării globale Ora Pământului. „Vrem astfel să sensibilizăm societatea cu privire la impactul negativ al emisiilor de CO2. Împreună putem reduce aceste daune, utilizând econom și cu chibzuință resursele energetice, dar și prin creșterea suprafețelor de păduri care să ne asigure un mediu mai sănătos”, a precizat șefa statului.