(FOTO) Conducerea PSRM continuă vizitele de lucru prin Moldova
Olga Cebotari și Maxim Lebedinschi, membri ai Comitetului Executiv al Partidului Socialiștilor, continuă vizitele de lucru prin Moldova, pentru a discuta cu oamenii din teritoriu despre noul Program și reforma managementului partidului, informează OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, ieri ei au vizitat raionul Glodeni, unde a avut loc o întrevedere cu reprezentanții organizației teritoriale a Partidului Socialiștilor și cu activiștii locali.
Locuitorii raionului au salutat decizia din 16 februarie a Partidului Socialiștilor și a Partidului Comuniștilor cu privire la crearea Blocului Politic permanent, cu scopul de a salva Moldova de conducerea incompetentă de la guvernare.
Într-un cerc larg, au fost discutate acțiunile ce se impun, inclusiv pregătirea cadrelor noi, apte să guverneze statul în mod profesionist și eficient, precum și organizarea unui șir de evenimente speciale în țară și în străinătate, drept răspuns politic la noile provocări cu care se confruntă țara noastră și societatea.
În cadrul discuțiilor au fost abordate și problemele actuale ce țin de situația politică și cea social-economică din Moldova.
Cristina Gurez