Fost ministru al Justiției, despre Legea privind taxa de stat: Are carențe și este periculos

Fost ministru al Justiției, despre Legea privind taxa de stat: Are carențe și este periculos

Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, spune că proiectul privind Legea taxei de stat are carențe și este „periculos”, informează OFICIAL.

Fadei Nagacevschi menționează că acest proiect nu poate fi tratat drept unul tehnic, fiind imperativ necesar a desfășura consultări publice largi.

„Justificarea proiectului exclusiv prin prisma creșterii veniturilor la buget este inadmisibilă și inadecvată domeniului de reglementare, fapt ce creează confuzie cu privire la scopul urmărit prin proiect.

Autorul este obligat să vegheze și să explice că dreptul la un proces echitabil, la serviciile ce le reglementează prin impunerea unor taxe, rămân accesibile pentru populație”, spune Nagacevschi.

El punctează că în nota informativă autorul nu face distincție dintre prestarea de servicii și accesul la justiție.

„Unele acțiuni stabilite spre a fi taxate prin proiect, cum ar fi: taxa pentru exercitarea dreptului de a audia martori, de a înainta recuzare, de a solicita amânarea, de a contesta procesele-verbale contravenționale par a fi nejustificate.

Totodată ar urma să fie examinată cu maximă diligență mărimea taxei în cotă procentuală impusă pentru acțiunile în justiție, astfel încât să nu reapară problema condamnărilor la CEDO din cauza limitării accesului la justiției urmare a unor taxe legale imposibil de achitat pentru cei ce se adresează instanței.

Cu toții cunoaștem că justiția ieftină ne costă scump, dar este important să avem grijă ca justiția să rămână accesibilă pentru oameni”, mai spune fostul ministru.

Share