Fost lider de partid: „Știți, că am făcut politică 30 de ani… Credeți-mă pe cuvânt că știu cât…”

Fost lider de partid: „Știți, că am făcut politică 30 de ani… Credeți-mă pe cuvânt că știu cât…”

„Iată asta, stimați cetățeni, este “noua elită”, care vrea să fericească și să “îmflorească” RM! Și sunt sigur că vor promite, că RM nu se va abate nici o iotă de la “calea spre UE”, aleasă și arătată de… Putin! Toți acești “salvatori” și “patrioți”, care până acum n-au făcut nimic altceva decât să-i întărească poziția lui Dodon, se declară profesioniști incoruptibili și cinstiți. Ce să-i faci, așa e când ai televiziuni, care te promovează preferențial… Știți, că am făcut politică 30 de ani, 20 din ei fiind și Președinte de partid. Credeți-mă pe cuvânt că știu, cât costă întreținerea unui partid activ pe arena politică. Să luăm doar colectarea a 5 mii de semnături și crearea structurilor în teritoriu… V-ați întrebat vreodată, de unde au atâțea bani acești inițiatori de noi partide?” – susține fostul lider al Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. 

„De unde are și Dodonelul atâțea bani, cu care întreține câteva televiziuni, prin intermediul cărora spală creierele oamenilor și organizează proteste, băgând în capul cetățenilor că RM este stat polietnic, fără măcar vreo cifră statistică… Cu cine lupti în stradă, Dodoane? Cu Constituția? Cu oponenta ta, Maia Sandu, cu care ai guvernat împreună și care n-a scos măcar o vorbă împotriva legii tale cu limba rusă, nici măcar o sezizare n-a făcut la Curtea Constituțională prin deputații PAS??? Ajunge, Dodoane, să mai bați cap în cap majoritatea cu minoritatea”, notează Ghimpu.

„De unde are bani Dodon, noi vedem și știm (inclusiv din filmulețele cu “culiokul”). Dar de unde au bani aceștea, care și-au tras partide noi, pentru… “schimbare”? Tot din Bahamas sau de la Dodon-Plahotniuc? De unde, cum credeți, oameni buni?… Ultima întrebare către cei, care vin cu “schimbări”: cine sunteți voi și ce ați făcut bun până acum, arogându-vă dreptul de a ponegri unioniștii, a le pune “nota” celor, care au luptat pentru cauza românească începând cu a.88-89 ? Datorită cui ați obținut dreptul să studiați și să vorbiți în limba maternă?… Ori vouă, “noii elite”, îi este totuna în ce limbă să se vorbească la ea acasă? Dacă vreți să faceți ceva bun cu adevărat, n-o începeți prin a ponegri pe cei, care au realizat ceva în viața lor. Nu credeți că veți avea autoritate mai mare, prin defăimarea altora! Câștigați-vă autoritatea cinstit, prin muncă și prin rezultate concrete. Altfel, dacă nu aveți intenții bune, vă veți deconspira repede, căci oamenii până la urmă se vor dumiri ale cui ordine le executați…”, mai susține ex-liderul de partid.

În concluzie, Mihai Ghimpu declară: „Eu personal, oameni buni, nu cred în cei, care atacă direct /indirect PL și unioniștii, chiar dacă s-a întâmplat ca aceștia să greșească uneori, în lupta lor pentru Neam și Țară. E omenește să greșești, când faci ceva cu inima înflăcărată… Dar, a greși e una, iar a trăda conștient Neamul și Țara – e cu totul altceva. Tocmai de aceea sunt sigur că Putin, după ce s-a “ars” cu Voronin, nu mai ține toate oule în același coș, infiltrând oameni nu doar pe stânga, ci și pe dreapta… V-ați întrebat vreodată, stimați prieteni, de ce se creează atâtea partide noi doar pe dreapta, în timp ce pe stânga sunt doar două – PCRM și PSRM? Ce, pe stânga sunt mai puțini orgolioși, care vor să devină cu orice preț președinți?… Nu! Kremlinul vrea să dezbine electoratul de dreapta, să-l împrăștie prin diferite partide, să-l deruteze; iar pe stânga, vrea să-l țină monolit, unit, ca să poată da lovitura mortală! Gândiți-vă bine, când vreți să dați votul partidelor nou-încropite, unor oameni necunoscuți, necontrolați prin fapte, doar pentru că aceștia vă promit marea cu sarea”, a conchis el.

Doina Secrieru

Share