Fost deputat, despre gestionarea pandemiei: „Este necesară o atitudine responsabilă din partea guvernării”

Fost deputat, despre gestionarea pandemiei: „Este necesară o atitudine responsabilă din partea guvernării”

Fostul deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Iurie Țap, susține că în virtutea circumstanţelor suntem într-o nouă ascensiune a crizei sanitare. „Noua guvernare întreprine anumiţi paşi întru minimizarea impactului negativ al acesteia, doar că, treburile, totuşi, o iau razna…”, adaugă el. 

În aceste condiţii, Țap spune că se impune o abordare responsabilă privind gestionarea crizei sanitare din partea guvernării.

„Evident, organul abilitat va impune măsurile/restricţiile necesare. În contextul dat, este necesară o atitudine responsabilă din partea guvernării în vederea respectării acestora, or, exemplul fostei guvernări cu mitinguri în alegerile prezidenţiale şi cu „nunta care nu e nuntă”, dar şi multe altele au fost un exemplu prost pentru societate…”, comunică fostul parlamentar.

În altă ordine de idei, el mai spune că trebuie să fie asigurat un control sever privind respectarea restricţiilor impuse, care de altfel, trebuie să fie logice/raţionale.

„Spre regret, în multe cazuri nu sunt respectate cerinţile de bază: purtatul măştilor şi respectarea distanţei sociale. Vom remarca, în special, problema transportului public care este una strigătoare la cer… În acest sens, autorităţile trebuie să gândească şi să asigure un control eficient privind respectarea restricţiilor impuse, după caz, sancţionarea cazurilor de nerespectare a acestora. Este un lucru deloc uşor, dar altă cale nu exsită. Apropo, patrularea carabinerilor, din motive lesne de înteles, este ineficientă. Totodată, cazul devenit viral, când un tânăr este apostrofat de taxator şi pasageri este o lecţie ce trebuie învăţată… În concluzie: se cer măsuri severe, dar proporţionale şi complexe. Totodată, autorităţile publice trebuie să fie un exemplu privind respectarea întocmai şi în volum deplin a restricţiilor, iar autoritatea abilitată să gestioneze criza sanitară trebuie să asigure un control eficient al măsurilor trasate”, a conchis Țap.

Doina Secrieru

Share