FMI va majora cu circa 267 de milioane de dolari suportul financiar pentru Moldova
Guvernul Republicii Moldova și Fondul Monetar Internațional (FMI) a ajuns la un acord la nivel de experți cu țara noastră, în baza căruia, la solicitarea autorităților de la Chișinău, va fi recomandată majorarea finanțării. Guvernul anunță printr-un comunicat de presă că suportul financiar acordat în cadrul programului susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF) va fi majorat cu circa 267de milioane de dolari, informează TRIBUNA.
Finanțarea suplimentară va merge pentru acoperirea cheltuielilor bugetare sporite, pentru programe de susținere a antreprenorilor, pentru investiții în proiectele de eficiență energetică, dar și pentru a face față majorării prețurilor la resursele energetice și produsele alimentare pe piețele internaționale. De asemenea, extinderea finanțării de către FMI va contribui la atenuarea riscurilor pe termen scurt și va pune la dispoziție resursele necesare pentru acoperirea cheltuielilor urgente de ordin umanitar și socio-economic, totodată servind drept catalizator pentru finanțarea din partea altor donatori.
Decizia de majorare a accesului la finanțare a fost luată în urma discuțiilor, din 4-11 aprilie, dintre echipa FMI și autoritățile din Republica Moldova. La încheierea misiunii FMI, conducătorul acesteia, Ruben Atoyan, a menționat că, deși circumstanțele au fost complicate, iar războiul a afectat semnificativ economia Republicii Moldova, autoritățile au reușit să-și onoreze angajamentele structurale asumate în program pentru finele lunii martie, inclusiv în ceea ce privește lupta cu corupția și asigurarea supremației legii, guvernanța bugetară, supravegherea sectorului financiar și reformarea cadrului de reglementare a sectorului întreprinderilor de stat.
Acordul la care au ajuns părțile se preconizează a fi aprobat de către Consiliul de directori executivi al FMI, care planifică examinarea solicitării de majorare a programului în luna mai curent. Prima debursare în cadrul programului majorat, în sumă de circa 149 milioane de dolari SUA, va fi efectuată imediat după finalizarea primei evaluări a implementării programului și va fi alocată pentru suport bugetar.