Filip către Iohannis: Guvernul este preocupat de implementarea reformelor necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de trai
Prim-ministrul Pavel Filip a avut ieri o discuție telefonică cu Președintele României, Klaus Iohannis. Oficialii au discutat despre parteneriatul moldo-român și posibilitățile de inițiere a colaborării bilaterale în noi domenii de interes comun – anunță serviciul de presă al Guvernului.
În cadrul dialogului, Pavel Filip a menționat că Guvernul de la Chișinău este preocupat de implementarea reformelor necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor, asigurarea funcționalității instituțiilor de stat și dezvoltarea economică a țării. Totodată, Premierul a reafirmat determinarea fermă pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova și realizarea angajamentelor asumate în fața partenerilor de dezvoltare.
La rândul său, Klaus Iohannis a spus că România va susține în continuare implementarea măsurilor privind modernizarea Republicii Moldova, consolidarea democrației și a statului de drept.
De asemenea, oficialii au avut un schimb de opinii privind situația politică din cele două țări.
Discuția telefonică a avut loc în contextul consultărilor periodice între conducerea Republicii Moldova și a României.
Doina Secrieru
așa Guvern nu am mai avut pînă acuma, unul care să fie departe de politică și POPULISM, să se ocupe strict de atribuțiile sale, după asta să genereze rezultate. Se vede că abordarea de muncă este serioasă. Cu așa Guvern sunt șanse să ajungem în UE.
O altă soluție nici nu aveți domnule premier, ori reforme și realizări pe care oamenii să se resimtă, ori la revedere în următoarele alegeri.