Filat: Verbițchi ar putea fi candidatul pentru funcția de primar al Capitalei din partea PLDM
Fostul prim-ministru, fondatorul Partidului Liberal Democrat din Moldova, susține că formațiunea nu are deocamdată un candidat pentru funcția de primar al municipiului Chișinău. Totodată, acesta nu exclude că va fi ales consilierul municipal, Ruslan Verbițchi. Declarațiile au fost făcute la UNInterviu pentru unimedia.info.
„În primul rând ne pregătim prin identificarea candidaților la funcțiile de primar, consilieri raionali, locali, în teritorii. Ei sunt cei care vor lupta pentru mandat și vor referi rezultat în urma acestor alegeri. În același rând, ne pregătim de Congres”, a spus ex-premierul.
Întrebat dacă Verbițchi este un candidat la Primăria Chișinău, Filat a răspuns că: „Am văzut mai multe speculații. Lucrurile sunt simple, eu sper că vor veni și mulți alți oameni, inclusiv din Chișinău să strângem rândurile în jurul Partidului Democrat Liberal din Moldova. Ce ține de candidatul Partidului Liberal Democrat la funcția de primar general a municipiului Chișinău urmează instituțiile partidului să ia decizia. Nu avem o decizie. Asta este decizia care o va lua Consiliulul Politic a Organizației municipale Chișinău, dar nu exclud că va fi ales dânsul sau altcineva”.