Filat îi face praf: Vă asigur că aceasta va fi tare departe de ceea ce-şi doresc şi la ce visează!
Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a dat asigurări că alegerile din 30 noiembrie curent, vor fi câștigate de pro-europeni, în cadrul unui interviu acordat pentru Unimedia.info.
Potrivit lui, există o campanie masivă de dezinformare, manipulare şi intoxicare a opiniei publice implementată de unele aşa-zise forţe politice din ţara noastră.
“În primul rând, eu sincer nu-i înţeleg pe aceşti pseudo-patrioţi care declară că vor binele ţării şi al cetăţenilor, dar în realitate fac tot posibilul pentru a împiedica dezvoltarea Republicii Moldova pe unica sa cale firească – cea a democratizării, integrării europene, a prosperităţii. De multe ori mă întreb şi vă întreb acum şi pe Dvs.: cine trebuie să fii în esenţă şi ce interese meschine să ai, ca să faci tot posibilul pentru a împiedica dezvoltarea ţării tale şi a nu-i lăsa pe oameni să ajungă să trăiască într-un stat normal, cu un înalt nivel de bunăstare? Cine trebuie să fii în esenţă ca să-ţi doreşti ca ţara ta să se întoarcă în trecutul obscur din care abia de reuşeşte să iasă?”, se întreabă liberal-democratul.
Vlad Filat susține, în al doilea rând, că degeaba îşi fac iluzii oponenţii integrării europene a Republicii Moldova. “Ei nu înţeleg că oamenii sunt suficient de şcoliţi din punct de vedere politic, au capacitatea de a alege grâul de neghină şi la 30 noiembrie 2014 vor vota pentru un viitor demn în marea familie europeană. Iar toţi acei care acum umblă şi încearcă să manipuleze oamenii vor primi exact ceea ce merită. Şi vă asigur că aceasta va fi tare departe de ceea ce-şi doresc şi la ce visează”, a afirmat președintele PLDM.
Mihaela Rotari