Filat: Alegerile din 11 iulie sunt hârtia de turnesol ce va arăta Europei și întregii lumi unde vrem să fim

Filat: Alegerile din 11 iulie sunt hârtia de turnesol ce va arăta Europei și întregii lumi unde vrem să fim

Fostul Premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, fruntaș al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a menționat că, la acest moment, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) este singurul partid pro-european care va accede în Parlament, cu șanse reale de a obține majoritatea și prelua guvernarea și mai ales cu capacitate de a realiza reformele necesare Republicii Moldova, transmite OFICIAL.

Potrivit lui, și în aceste alegeri un rol important îi revine diasporei.

Vlad Filat a mai spus că este necesară și securizarea votului de către cetățeni.

„În acest sens, este nevoie de mobilizarea cetățenilor pentru a nu permite fraudarea alegerilor. În același timp, mă adresez polițiștilor să-și facă datoria în strictă conformitate cu legea în interesul cetățenilor. Alegerile ce vor avea loc pe data de 11 iulie sunt un examen al maturității noastre ca societate și sunt totodată hârtia de turnesol ce va arăta Europei și întregii lumi unde vrem să fim și mai ales ce vrem noi să fim.

Vă invit ca duminică să votăm cu mintea deschisă pentru viitorul european al R. Moldova, pentru viitorul copiilor noștri!”, menționează Vlad Filat.

Cristina Parfeni

Share