Fadei Nagacevschi: „Am trecut filtrul de integritate al PAS… din prima am fost acceptat de către Președintele Parlamentului”
„Am trecut filtrul de integritate al PAS. Pe 13 septembrie 2021, din prima am fost acceptat de către Președintele Parlamentului, Igor Grosu pentru funcția de consilier al vicepreședintelui Parlamentului. Nici prin cap să-mi treacă că funcția de consilier este atât de importantă și reprezintă subiect de interes public”, susține fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi.
De menționat că, ex-ministrul a fost numit în funcția de consilier al vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Batrîncea.
„Aștept, prin efort consolidat aprobarea și implementarea modificărilor constituționale, a Strategiei și Planului de acțiuni, a unui proiect echilibrat de consolidare a ANI. Sper să fie continuate eforturile pentru consolidarea instrumentelor ce vin să contracareze discursul de ură, violența domestică, să îmbunătățească condițiile de detenție, accesul la informație, condițiile de muncă în sistem ș. a. Sper parlamentarii să readucă încrederea în instituțiile pe care politicul le-a ,,călcat în picioare” ani la rând cu treabă și fără. Eu nu voi face altceva decât să consult, în principal, în direcția asigurării continuității proceselor inițiate de MJ pe domeniul justiției. Nu voi sta în funcție de dragul salariului, ci doar în măsura în care sfaturile mele vor fi utile și eficiente pentru revenirea la normalitate”, se mai arată în mesajul fostului ministru.
Doina Secrieru