Facebook a închis peste 250 de conturi false care vizau influenţarea alegerilor din diverse ţări
Facebook a închis 265 de conturi, pagini şi grupuri de pe platformele reţelei sociale, afirmând că materialul publicat de acestea reprezintă o încercare de a influenţa alegerile din Africa şi din alte părţi ale lumi.
Activitatea provenea din Israel, a declarat Facebook, menţionând o entitate, Grupul Archimedes. „Deşi indivizii din spatele acestei reţele au încercat să-şi ascundă identitatea, ancheta noastră a constatat că o parte din această activitate avea legătură cu o entitate comercială israeliană, Grupul Archimedes”, a anunţat Facebook.
Cei aflaţi în spatele acestei reţele s-au folosit de conturi false pentru a răspândi conţinut şi de a creşte implicarea în mod artificial, a mai spus Facebook.
Conturile, grupurile şi paginile se prezentau drept locuitori şi organizaţii locale de ştiri. Administratorii şi proprietarii de cont au postat frecvent ştiri politice, inclusiv subiecte precum alegeri din diferite ţări, opinii ale candidaţilor şi critici la adresa adversarilor politici.
Activitatea s-a axat pe Nigeria, Senegal, Togo, Angola, Niger şi Tunisia, dar a inclus şi activitate în America Latină şi Asia de Sud-Est, a mai spus Facebook, care a închis în total 65 de conturi, 161 de pagini, 23 de grupuri, 12 evenimente şi patru conturi de Instagram, relatează agerpres.ro.
Circa 2,8 milioane de conturi au urmărit una sau mai multe dintre aceste pagini şi aproximativ 5.500 de conturi s-au alăturat cel puţin unuia dintre grupuri. În jur de 920 de persoane au urmărit unul sau mai multe dintre conturile Instagram.
Doina Secrieru