Expert: Rusia ne-a adus în situaţia când nu mai avem ce pierde
Expertul în drept constituțional, Vitali Catană susține că amplasarea punctului de control comun moldo-ucrainean la trecerea frontierei de stat în regiunea Ciucurgan-Pervomaisc, „are atât valoare politică, cât și practică”.
Contactat de www.oficial.md pentru a afla opinia sa cu privire la instituirea respectivului post comun de trecere între Ucraina și RM, Vitali Catană a spus că acesta este în avantajul Moldovei, deoarece vine să „accentueze autoritatea asupra teritoriului său”.
„E bine că s-a instituit asemenea punct vamal. Desigur, aceasta are atât valoare politică, cât și practică. Din punct de vedere politic, se vede că Republica Moldova își accentuează autoritatea asupra teritoriului său, își afirmă controlul asupra propriului teritoriu. Efectele pozitive sunt multiple. Desigur, va trebui la un moment dat să fie dublat, să fie instituit un control nu doar la punctele de trecere, dar pe tot segmentul de frontieră. E bine că se lucrează în acest sens și deschiderea acestui punct vamal comun este un efort enorm”, a declarat Catană.
În opinia sa, „în măsura în care controlul va fi instituit, cu siguranță cei din regiunea transnistreană vor avea de pierdut, fiindcă pierd controlul asupra activităților cu caracter ilegal, în special comerciale, care le aduc venituri, iar asta sigur că, cauzează riscul unor reacții specifice în acest sens”. „Am văzut declarațiile autorităților rusești, care reprezintă practic o amenințare în adresa atât a Republicii Moldova, cât și a Ucrainei. Aceasta nu înseamnă că noi trebuie să cedăm, sunt doar declarații, noi trebuie să ne vedem de treabă. Noi suntem în situația când nu mai avem nimic de pierdut. În momentul în care Rusia a aplicat împotriva Republicii Moldova embargourile, noi nu mai avem puncte de interese cu Rusia, care ne-ar face să fim foarte atenți la ceea ce spune Rusia. Trebuie să ne vedem de politicile noastre, în pofida celor de la Moscova, pentru că ei au făcut așa încât noi să fim în această situație de a nu mai avea ce pierde”, a conchis el.
Mihaela Conovali