Expert: Este necesară o coordonare excelentă între toate autoritățile relevante pentru a preveni provocări

Expert: Este necesară o coordonare excelentă între toate autoritățile relevante pentru a preveni provocări

După declarațiile Președintelui Sandu este cert că Parlamentul va introduce starea de urgență, dar de această dată în domeniul securității și apărării. Despre aceasta a declarat analistul politic Dionis Cenușa, informează OFICIAL.
„Moldova va intra în starea de urgență pe securitate, în paralel cu cea din domeniul energetic și respectiv starea de urgență în sănătate publică. Acest lucru poate influența situația economică și financiară din țară” – a declarat expertul, pe canalul său da Telegram.
El a subliniat că este nevoie de unitate națională, iar autoritățile trebuie să comunice transparent despre deciziile pe care le adoptă și scenariile puse în aplicare.
„Este necesară o coordonare excelentă între toate autoritățile relevante pentru a preveni provocări din partea regiunii transnistrene sau cu participarea regimului separatist pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale  (în special infrastructura strategică), dar și de a sprijini țara vecină (acomodarea refugiaților)”, a menționat analistul politic.
Cristina Gurez
Share