Expert, despre câștigătorul concursului la șefia CNA: „Mai este timp de îndreptat situația”

Expert, despre câștigătorul concursului la șefia CNA: „Mai este timp de îndreptat situația”

Expertul comunității „WatchDog”, Sergiu Tofilat, în cadrul unei postări pe o rețea de socializare, a vorbit despre concursul pentru șefia Centrului Național Anticorupție, informează OFICIAL.

„Valabil și pentru alte funcții-cheie, îndeosebi pe justiție”, subliniază Tofilat.

„Oamenii care sunt parte a problemei nu pot fi soluția pentru curățitea sistemului. Nu au ce căuta în funcții publice oamenii care au slujit regimul Plahotniuc ani de zile, contribuind prin acțiune sau inacțiune la săvârșirea unor crime deosebit de grave. Cu siguranță există oameni onești, care și-au păstrat verticalitatea, dar pentru a-i identifica există o singură modalitate – LUSTRAȚIA”, a scris expertul.

În acest fel, Tofilat susține că, înainte de a verifica profesionalismul candidatului, trebuie de introdus minim 2 criterii pentru lustrație:

– De verificat averea nu doar a candidatului, dar și a rudelor apropiate. Deseori proprietățile ascunse sunt înregistrate pe copii, frați, surori, socri, bunei; 

– De oferit publicului posibilitatea să prezinte informații despre activitatea candidatului, modul de viață, averea ascunsă, legături cu fostul regim sau alți reprezentanți ai lumii criminale.

„Informațiile respective despre candidați oricum vor ajunge în spațiul public. Consider că e o mare greșeală că actuala majoritate parlamentară nu face acest lucru, dar își asumă riscul să admită la concurs și chiar să promoveze în funcții importante persoane compromise, șantajabile, care au fost (sau chiar continuă să fie) loiale fostei “guvernări”. Oamenii nu vor trece cu vederea acest lucru, iar partidele politice vor fi taxate dur”, a mai adăugat expertul.

Prin urmare, Tofilat s-a referit la câștigătorul concursului pentru șefia CNA. „Deja apar informații extrem de controversate despre Ruslan Flocea: mașină nu tocmai ieftină, luată “în folosință”, participarea în echipa CNA care “investiga” furtul miliardului. Cât încă acesta nu a fost votat de Parlament, mai este timp de îndreptat situația”, a conchis expertul.

Mihaela Rotari

Share