Expert: Cele mai grave presiuni în sectorul energetic va fi răspunsul la creșterea prețului gazelor naturale

Expert: Cele mai grave presiuni în sectorul energetic va fi răspunsul la creșterea prețului gazelor naturale

În 2022, cele mai grave presiuni în sectorul energetic va fi răspunsul la creșterea prețului gazelor naturale. 2022 va oferi o dimensiune temporală unor procese dureroase și complicate de căutare a unui nou echilibru între prețurile internaționale și prețul local la energia consumată, între schimbările din acest sector și impactul global al crizei, sub răspunderea decidenților politici. Este opinia expertului IDIS „Viitorul” în politici energetice, Ion Muntean, făcută pentru publicația „Predicții 2022”, realizată de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”.

Mai jos vedeți întreaga analiză a predicției:

Criza energetică din a 2-a jumătate a anului 2021 a marcat teribil consumatorii de gaze din Republica MoldovaCreșterea galopantă a prețurilor pe piețele regionale de ”spot” și” forward”, semnarea noului contract de gaze între gigantul rus SAD Gazprom și subsidiara sa locală, SA Moldovagaz, vor marca semnificativ piața locală de gaze naturale și electricitate, prevestind o serie de repercusiuni structurale și funcționale în acest domeniu sensibil în anul 2022. Notăm că, Republica Moldova este parte semnatară a Tratatului Comunității Energetice (TCE) și a unui Acord de asociere cu UE, care presupun obligația statului de a consolida reziliența instituțiilor din sectorul energetic, deopotrivă cu protejarea consumatorilor de energie și gaze naturale în eventualitatea unor crize. Este evident că, nimeni nu-și poate permite să modifice aceste angajamente după bunul său plac. În aceste condiții, anul 2022 va oferi o dimensiune temporală unor procese dureroase și complicate de căutare a unui nou echilibru între prețurile internaționale și prețul local la energia consumată, între schimbările din acest sector și impactul global al crizei, sub răspunderea decidenților politici.

Câteva evoluții notabile:

  • În 2022 va fi deschis Biroul Secretariatului Comunității Energetice la Chișinău, pentru a consolida competența și capacitatea instituțională a autorităților executive și regulatorii;
  • Un audit public extern va fi făcut în activitatea SA Moldovagaz, cu scopul de a raporta asupra modului în care au fost acumulate datoriile de către această companie în care RM deține 34,4% dintre acțiuni. Auditul este posibil după promulgarea legii nr.244 din 24 decembrie 2021 privind efectuarea auditului public extern în domeniul gazelor naturale;
  • Un rol important în de-escaladarea crizei energetice va aparține partenerilor externi, dar și calității în comunicarea publică pe subiectele sensibile pentru cetățeni, industrii locale, societatea civilă, în condiții de transparență și încredere. Un rol cheie la implementarea agendei energetice îl vor avea acțiunile partenerilor externi în raport cu nevoile de dezvoltare ale Republicii Moldova.

În anul 2022, cele mai grave presiuni în sectorul energetic va fi răspunsul la creșterea prețului gazelor naturale. Prețul dublu obținut în octombrie din partea concernului SAD Gazprom va fi imposibil de menținut, considerând nivelul ridicat la prețul de achiziționare în trimestrul IV 2021 și trimestrul I din 2022, comparativ cu cel utilizat pentru calcularea prețului de livrare către consumatorii finali. Nu credem că prețul de procurare al gazelor va scădea suficient de mult încât să compenseze devierile financiare înregistrate de către furnizorul de gaze naturale în lunile noiembrie 2021 – ianuarie 2022, estimate la cca 54 mln $, iar acest fapt ar putea impune furnizorul să solicite o nouă creștere de prețuri din partea ANRE. Se va încerca evitarea situației din noiembrie 2021, în care SA Moldovagaz nu a dispus de resursele financiare proprii pentru a achita volumul de gaze naturale consumat în timp util, riscând deconectarea Republicii Moldova de la singura sursă de gaz existentă, în acest moment. În ceea ce privește oferirea compensațiilor către consumatorii de gaze și energie termică de la sistemul centralizat, se impune o perfecționare a acestui mecanism din perspectiva țintirii celor mai vulnerabili consumatori. Astfel, resursele alocate pentru anul 2022 în sumă de aproximativ 1,6 miliarde de lei ar trebui să fie direcționate către consumatorii cei mai nevoiași, iar valoarea compensațiilor să crească pentru aceștia în situația în care vor ave loc noi majorări de prețuri.

Creșterea exponențială de prețuri la gazele naturale vor genera scumpiri de produse în lanț, în particular aceasta va influența produsele de consum zilnic și materialele de construcție. Majorarea prețurilor la principalele resurse energetice va stimula căutarea de investiții în proiecte de eficiență energetică, atât în sectorul public, cât și în cel privat. Deja observăm primele semnale. Sunt în proces de negocieri noi acorduri de finanțare de peste 100 de milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiții, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, UE și Fondul Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu (E5P) etc. O prioritate în anul 2022 ține de sporirea capacității de producție a energiei regenerabile, urmând ca autoritățile competente să acorde statut de „producători eligibili” viitorilor producători în domeniul regenerabil și să aprobe tarifele pentru generarea energiei electrice. Estimăm că din anul 2022 și până în 2025, ponderea energiei electrice regenerabile în consumul total de energie electrică va crește cu 20% în Republica Moldova.

Schimbări importante urmează să aibă loc și la capitolul consolidării securității aprovizionării cu gaze naturale. În acest sens au fost inițiate modificări în legea cu privire la gaze naturale, astfel încât furnizorul de ultimă opțiune va fi obligat să asigure rezerve de gaze naturale echivalente consumului pe parcursul a două luni de iarnă. Totuși, această modificare va implica costuri mari la procurarea și stocarea gazelor. În plus, asigurarea acestor rezerve de gaze în vara anului 2022 ar putea fi neavenită deoarece sunt premise, în acest moment, să se presupună că prețurile la gazele naturale nu vor scădea suficient de mult dacă cererea va fi încă mare pentru suplinirea rezervelor de către marii consumatori din regiune epuizate încă acum 2 ani.

Un alt eveniment care va marca situația sectorului energetic în anul 2022 ține de auditarea datoriei pentru gazele naturale, acumulată de malul drept față de concernul rus, SAD Gazprom, și elaborarea unui plan de rambursare eșalonată a datoriilor, inclusiv prin obiectivele stabilite de actualul guvern pentru anul 2022. Considerând complexitatea și sensibilitatea acestui subiect, estimăm drept nerealist obiectivul de a se ajunge la o rezolvare satisfăcătoare a problemei date în termenii stabiliți. Astfel, părțile implicate în această discuție nu vor ajunge la o soluție în privința datoriei „odioase”, adică nerecunoscute de către autoritățile Republicii Moldova ca fiind o datorie legală, respectiv termenul pentru clarificarea acestui subiect să fie extins.

Și pe domeniul furnizării de electricitate, estimăm ca în 2022 vor fi depuse eforturi sporite în vederea implementării Regulilor pieței energiei electrice, ceea ce ar putea facilita intrarea pe piață a unor noi furnizori, inclusiv din Ucraina. Mai mult, în vederea consolidării securității sistemului și aprovizionării constante cu energie electrică, actualul guvern își propune să diversifice importul de energie electrică de la cel puțin 2 furnizori: de la 30% la 70% sau de la 20% la 80%, în funcție de preț. La fel, urmează să fie lansate lucrările de accelerare a construirii interconexiunii /liniei electrice aeriene / „Vulcănești-Chișinău”, care va asigura interconectarea sistemului electroenergetic Republica Moldova-România, și respectiv cel european. Acesta proiect este de o importanță magistrală pentru consolidarea securității electroenergetice a Republicii Moldova. Reieșind din experiența dării în exploatare a gazoductului „Iași-Ungheni-Chișinău”, dar și pentru a evita tergiversarea proiectului, considerăm imperativ să fie urgentată procedura de expropriere a terenurilor pe care urmează să fie executate lucrările de construcție a liniilor de înaltă tensiune.

Suntem convinși că actuala criză energetică va determina numeroase schimbări în structura consumului de energie, care vor încerca să identifice noi soluții de asigurare a energiei, alternative viabile pentru gazele naturale de import. Cel mai probabil, această tendință ar urma să se întâmple în cadrul întreprinderilor producătoare din sectorul agroalimentar unde sunt disponibile resurse alternative, deșeuri care ar putea fi valorificate în scopuri energetice.

O altă direcție de explorat ar putea fi cea de valorificare a deșeurilor menajere în scopuri energetice. La nivel de politici previzionăm apariția unor convergențe pe domeniul schimbării climatice și evoluțiile recente de pe piața energetică a Republicii Moldova. Astfel, chiar și fără mari stimulente din partea decidenților politici, businessul se va orienta tot mai mult spre surse alternative/regenerabile, urmând ca tendință aspirațiile exprimate de către UE. În anul 2022, Republica Moldova urmează să elaboreze și să adopte un plan național integrat pentru energie și climă, care va pune un accent solid pe diversificarea echilibrată a surselor de energie și sporirea rezilienței consumatorilor la crize energetice.

Share