Ex-ministră a Sănătății: „Am luat 2 decizii pe care le regret. Prima – numirea dlui Furtună în funcția de director interimar la ANSP”

Ex-ministră a Sănătății: „Am luat 2 decizii pe care le regret. Prima – numirea dlui Furtună în funcția de director interimar la ANSP”

„Mă întreba cineva dacă există decizii luate în perioada mandatului de ministru pe care le regret. Și dacă sunt, le-aș putea recunoaște public? I-am răspuns sincer că da, am luat două decizii pe care le regret și o să le recunosc public. Prima este numirea dlui Furtună în funcția de director interimar la ANSP”, a declarat ex-ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în contextul declarațiilor făcute Nicolae Furtună precum că în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur.

„Îl cunoscusem anterior ca un specialist bun în domeniul pe care îl gestiona, mi-a fost student la masterat, energic, tânăr și promițător, mai deținuse interimatul interior și cunoștea situația din ANSP. Era nevoie de a reîntoarce într-un ritm rapid funcționalitatea ANSP, care fusese distrusă în urma reformelor nereușite în sănătate publică a guvernului Filip. Am cerut sfatul mai multor specialiști din domeniu și toți au agreat candidatura. Astfel, la 25 iunie 2019 am semnat ordinul de numire în funcție de interimar panâ la organizarea concursului. Apropo, concursul pentru funcția de director a fost organizat deja de noua guvernare și a fost câștigat de dumnealui, fiind confirmat în funcție în ianuarie 2020, fapt care mi-a trezit suspecții deoarece cei care fusese numiți de mine, nu prea erau acceptați de noua conducere”, a spus Nemerenco.

„A venit pandemia peste noi și mai departe cunoașteți povestea. Dl Furtună a dezamăgit profund. Atât prin acțiunile sale, cât și prin aroganța și cinismul mesajelor. Toate ieșirile sale la TV-ri aduceau mai mult a talkshow-ri decât interviuri a unei persoane cu gândire de stat, dar ultima declarație, care a bulversat toată lumea, e pur și simplu odioasă. Să susții că orice om cu unele boli cronice e o povară, este pur și simplu depășirea oricăror limite. Mi-e greu să scriu aceste cuvinte. Mi-e greu să comentez. Mi-e rușine pentru cele spuse de el. Și mai ales că sunt spuse de un medic. În cercul meu a decedat o rudă f. apropiată care avea din comorbidități doar o biată hipertensiune. O deplâng copiii, o deplângem noi. Ea nu era nimănui povară – veșnic dinamică, având grijă de toți, fără niciun plan să părăsească această lume… Sau colegii noștri medici? Melania Scorpan, Vasile Sîrbu, Victoria Măciucă, Corneliu Rotaru, Mihai Strătilă, și toți ceilalți – erau oare ei de moarte? Erau ei povară cuiva? Astăzi e cert un lucru – dl Furtună trebuie să plece. Nu doar pentru declarațiile sale cu iz de goebbelsism, ci pentru că a gestionat cum nu se poate de prost situația pandemică de la noi. Nu cele 1074 persoane care au decedat cu COVID19 au fost o povară pentru cei dragi lor. Domnul Furtună este o povară pentru noi toți”, a conchis Nemerenco.

Doina Secrieru

Share