Ex-guvernator și ex-viceguvernator al BNM au ajuns pe banca acuzaților în dosarul denumit generic „Frauda bancară”
Procuratura Anticorupție informează că, astăzi 22 septembrie 2022 a expediat în instanța de judecată un nou episod din dosarul penal denumit generic „Frauda bancară”, în care sunt vizați un ex-guvernator şi doi ex-viceguvernatori al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).
Aceştia sunt învinuiţi de complicitate la săvârşirea infracţiunii de escrocherie, comisă cu folosirea situației de serviciu, de către o organizație criminală, în proporții deosebit de mari (art.42, art. 190 alin.(5) din Codul penal), precum și de participare la spălarea banilor, săvârșită de mai multe persoane, cu folosirea situației de serviciu, de o organizație criminală, în proporții deosebit de mari (art. 42 alin.(5), art.243 alin.(3) din Codul penal).
Așadar, potrivit actului de învinuire, în perioada anului 2014, fostul guvernator al BNM, precum și alţi doi vice-guvernatori, acționând în interesele organizației criminale, conduse de către Vladimir Plahotniuc și alte persoane în proces de identificare, au elaborat și implementat un plan bine determinat de sustragere în proporții deosebit de mari a mijloacelor financiare din sistemul bancar național.
Precizăm că, conform probatoriului administrat, procurorii au constatat că, organizația criminală, condusă de către Vladimir Plahotniuc era constituită din mai multe grupuri criminale organizate, membrii cărora prin intermediul unor persoane interpuse controlau băncile BC ”Unibank” SA, BC ”Banca Socială” SA, Banca de Economii SA
.
Prin urmare, pe parcursul anului 2014, guvernatorul BNM, precum și cei doi viceguvernatorii ai BNM, în calitate de persoane afiliate organizației criminale, au înlăturat obstacolele și au acordat instrumentele necesare realizării sustragerilor de bani aflați la dispoziția BC ”Unibank” SA, BC ”Banca Socială” SA și Banca de Economii SA, inclusiv prin aprobarea în organele de conducere a băncilor menționate a persoanelor afiliate grupului criminal organizat condus de Ilan Șor și prin neintervenirea în activitatea defectuoasă a acestor bănci.
Aşadar, aceste fapte au permis membrilor organizației criminale să sustragă bani în sumă echivalentă a cca 2.544.782.105,6 lei și să integreze banii sustrași în circuitul legal al Republicii Moldova și a altor state.
Subsecvent, procurorii anticorupție cu autorizarea judecătorului de instrucție, în scopul reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune și eventualei confiscări speciale, au aplicat măsuri asiguratorii sub formă de sechestre pe bunurile ex-guvernatorului BNM, și respectiv ex-viceguvernatorului BNM, în valoare totală de 4. 164. 732,31 lei.
Totodată, informăm că, în partea ce ține de cel de-al doilea ex-viceguvernator al BNM, la acest moment urmărirea penală în privinţa acestuia nu a putut fi terminată, având în vedere aflarea acestuia peste hotarele țării. Prin urmare, în privința acestuia procurorii au expediat comisie rogatorie în țara unde se află, în vederea aducerii la cunoștință a învinuirii formulate.
Share