Ex-deputat: Actualul presedinte are nevoie de aceasta ,,inovație” pentru viitoarele alegeri prezidențiale

Ex-deputat: Actualul presedinte are nevoie de aceasta ,,inovație” pentru viitoarele alegeri prezidențiale

Fostul deputat din Parlamentul Republicii Moldova, Iurie Țap, în cadrul unei postări pe o rețea socială, s-a referit la alegerile prezidențiale, dar și la furtul miliardului, informează OFICIAL.

„Or, care ar fi legătura dintre aceste două subiecte?! În acest sens, vom aminti una dintre promisiunile electorale ale actualului președinte în cadrul campaniei din anul 2016: era vorba despre problema furtului miliardului”, scrie fostul deputat.

„Întru a-și onora promisiunile, îndată după alegeri Igor Dodon inițiază proiectul de lege nr. 514 din 28 decembrie 2016 pentru abrogarea Legii nr.235 din 03.10.2016 privind emisiunea obligațiilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanțelor a obligațiilor de plată derivate din garanțiile de stat nr.807 din 17.11.2014 și nr.101 din 01.04.2015. Altfel spus, era vorba despre anularea legii asumate de guvernul Filip și care punea această povară pe umerii cetățenilor. În martie 2017 proiectul a fost dezbătut în plenul Parlamentului și, respectiv, a fost respins de majoritatea parlamentară în frunte cu PD. Formal, președintele Igor Dodon și-a făcut datoria, de fapt, s-a spălat pe mâini… Recent, președintele Dodon a venit cu o nouă inițiativă la acest subiect. Este vorba despre vărsarea în bugetul de stat a unei părți din venitul BNM. Dincolo de faptul că suma respectivă va fi una infimă, problema de bază-recuperarea activelor fraudate și sancționarea celor implicați în schema frauduloasă-este trecută cu vederea… Și mai mult: această „inovație” va fi promovată de alianța informală psrm/pd…”, adaugă Țap.

„A propos, actualul președinte are nevoie de această „inovație” pentru viitoarele alegeri prezidențiale pentru a demonstra că este omul faptelor, la fel, cum are nevoie de parteneri docili (PD) care să-l ajute să obțină încă un mandat de președinte. Să înțelegem că abandonarea inițiativei precedente este o poliță pentru noii parteneri?! O atare atitudine din partea președintelui Dodon poate doar să confirme iresponsabilitatea și ipocrizia acestuia, dar și complicitate…”, mai scrie el.

„Statul și-a asumat responsabilitatea recuperării mijloacelor fraudate și sancționarea celor ce se fac vinovați. În acest sens, statul (Parlamentul, Guvernul, Președintele, alte autorități competente) trebuie să acționeze prompt, utilizând toate instrumentele legale de care dispun, dar nu să mimeze, de fapt acoperind fărădelegea… Pentru conformitate vom reproduce acțiunea 23 din Memorandumul de Înțelegere RM-UE din 23.11.2017 (cunoscut ca cele 28 de condiții pentru asistența macrofinanciară): „Pentru a se recupera în Moldova activele de la Banca de Economii, Unibank și Banca Socială transferate în mod fraudulos în afara țării, vor fi realizate progrese substanțiale în implementarea de către autorități a strategiei de recuperare a activelor fraudate. Această strategie va lua în considerare, de asemenea, constatările firmei de consultanță Kroll. În acest sens, autoritățile vor pregăti și vor transmite Parlamentului un raport privind progresele înregistrate. „În concluzie: este descalificator pentru o autoritate publică care nu-și onorează promisiunile, profanând, astfel, funcția de Președinte al Republicii Moldova…”, a conchis Țap.

Doina Secrieru

Share