Evghenia Guțul: Ne-am străduit ca fiecare copil să aibă parte de atenție de Ziua Internațională a Copilului

Evghenia Guțul: Ne-am străduit ca fiecare copil să aibă parte de atenție de Ziua Internațională a Copilului

Echipa Partidului „ȘOR” a promis și a organizat o sărbătoare veselă, de poveste și de neuitat pentru toți copiii din Găgăuzia.

“Suplimentar evenimentelor desfășurate în Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești, noi am vizitat copiii din instituțiile preșcolare, și i-am felicitat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. De asemenea, am fost prezenți și la aniversarea grădiniței din satul Gaidar”, a relatat pe rețelele de socializare noul Bașcan al Găgăuziei, Evghenia Guțul.

Bașcanul a recunoscut că “a fost onorată să participe la aniversarea a 50 de ani de activitate a grădiniței „Romanița”, din raionul Ceadîr-Lunga, care respectă și perpetuează tradițiile noastre. Din partea echipei lui Ilan Șor, am dăruit instituției preșcolare un reșou electric cu patru ochiuri, de care avea nevoie de mai mult timp, iar tuturor copiilor le-am oferit surprize dulci”.

La evenimentul de aniversare au fost invitați foștii directori și educatori ai grădiniței „Romanița”, care au fost apreciați pentru că au muncit cu dedicație și au investit în educația copiilor. Aceștia participă activ la toate evenimentele din regiune și predau găgăuzilor limba de stat și limba găgăuză.

De asemenea, de atenția Bașcanului și a echipei Partidului „ȘOR” s-au bucurat elevii orfani și rămași fără de protecție părintească de la școala-internat și copiii care frecventează centrul de reabilitare socială și psihologică „Oferind speranță”, din raionul Ceadîr-Lunga.

Potrivit Evgheniei Guțul, principala sarcină a centrului este de a deschide ușa speranței. Aceasta ajută tinerii să-și regăsească credința și puterea pierdute din cauza sănătății precare, sărăciei și altor probleme.

„Din toată inima i-am felicitat pe copii cu prilejul sărbătorii lor, și le-am urat sănătate, fericire și cât mai multe evenimente frumoase! Și, evident, le-am dăruit cadouri gustoase și colorate”, a menționat Evghenia Guțul.

Share