Evenimentele dedicate Zilei Victoriei, transferate pentru 24 august

Evenimentele dedicate Zilei Victoriei, transferate pentru 24 august

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon a convocat astăzi o ședință de lucru cu privire la organizarea și desfășurarea evenimentelor dedicate aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

„În cadrul ședinței s-a decis ca mai multe acțiuni stabilite anterior să fie realizate. Este vorba despre restaurarea și amenajarea complexelor memoriale, salubrizarea cimitirelor militare, vizitarea și felicitarea veteranilor la domiciliu, depunerea pe 9 Mai a coroanelor de flori de către conducerea de vîrf a țării.

Totodată, reieșind din situația de criză în care ne aflăm și restricțiile impuse de autorități privind manifestările în masă, participanții la ședință au fost unanimi în opinia că evenimentele în masă, precum Marșul Victoriei – ”Regimentul nemuritor” și concertul festiv dedicat Zilei Victoriei, să fie transferate pentru data de 24 august – Ziua eliberării Moldovei de sub ocupația fascistă”, a scris Dodon, pe o rețea de socializare.

Andriana Cheptine

Share