100 milioane de euro pentru Republica Moldova: Uniunea Europeană și RM au semnat pachetul de documente

100 milioane de euro pentru Republica Moldova: Uniunea Europeană și RM au semnat pachetul de documente

Republica Moldova și Uniunea Europeană au semnat, la Bruxelles, pachetul de documente privind acordarea asistenței macrofinanciare de 100 milioane de euro țării noastre, transmite Oficial.

40 de milioane de euro sunt acordate sub formă de grant, iar 60 de milioane de euro sunt împrumut. Documentul a fost semnat de Comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, în prezența Prim-ministrului Pavel Filip.

Setul de documente referitoare la alocarea sprijinului financiar urmează să fie remis imediat Parlamentului spre ratificare, iar între timp sunt întreprinse eforturi în scopul îndeplinirii condiţionalităţilor pentru recepționarea primei tranșe a împrumutului.

Premierul Pavel Filip și Comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici s-au arătat încrezători în asigurarea interacțiunii eficiente pe întreaga durată de alocare a asistenţei macrofinanciare.

În cadrul dialogului, Pavel Filip și Pierre Moscovici au analizat, de asemenea, cele mai recente evoluții economice din Republicii Moldova. Astfel, au fost menționate rezultatele pozitive ale misiunii de evaluare a Fondului Monetar Internațional, care au permis ajungerea la un acord la nivel de personal în cadrul celei de-a doua evaluări a Programului. În opinia Premierului, constatările FMI confirmă progresele realizate în implementarea reformelor prioritare.

Premierul a specificat că sunt depuse în continuare eforturi pentru asanarea sectorului bancar și îmbunătățirea mediului de afaceri, pentru a demonstra o schimbare de sistem în ceea ce privește contracararea corupției, a spălării banilor și fraudelor. În particular, se acordă atenție ameliorării transparenței acționariatului, asigurării bunei guvernări și gestionării riscurilor în cadrul băncilor. Este încurajată venirea în Republica Moldova a unor noi actori bancari.

La rândul său, Comisarul european pentru afaceri economice și financiare a apreciat eforturile Executivului pentru stabilizarea economiei și a încurajat continuarea reformelor. De asemenea, Pierre Moscovici și-a exprimat susținerea pentru asigurarea unei dezvoltări economice sustenabile, consolidarea sistemului bancar și continuarea aplicării standardelor europene în domeniul vamal, în conformitate cu angajamentele asumate în Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Mihaela Rotari

Share