Politician: „Eu cred că unionişti sunt mai mulţi decât cele 10% pe care le arată unele sondaje”

Politician: „Eu cred că unionişti sunt mai mulţi decât cele 10% pe care le arată unele sondaje”

Deputatul liberal-democrat Vadim Pistrinciuc susține că statul Republica Moldova are viitor și că numărul unioniștilor este mai mare decât cifra menționată în sondaje.

„Am foarte mulţi prieteni cu viziuni unioniste, care gândesc româneşte şi le place România, însă toţi, în aceşti ani de aflare în politică, am înţeles cum funcţionează totul şi la nivel de stat. Eu cred că România vrea ca R. Moldova să fie un stat european şi că în momentul în care vor dispărea aceste bariere de calitate a vieţii, birocratice şi economice, noi într-adevăr vom fi două state, un neam şi vom avea alte relaţii. Sunt foarte multe convenţii, angajamente ale României în primul rând, care impun necesitatea ca noi să dezvoltăm R. Moldova ca stat. Este un nou curent acest unionism din disperare. Eu cred că unionişti sunt mai mulţi decât cele 10% pe care le arată unele sondaje, cred că sunt peste o pătrime din populaţie, dar este mai mult din disperare, şi eu am uneori acest sentiment – 25 de ani am tot încercat să schimbăm ceva şi nu a ieşit, poate într-adevăr să facem acest lucru?!”, a declarat Pistrinciuc pîntr-un interviu pentru www.zdg.md.

Deputatul mai afirmă că, „totuşi, când începi să sapi şi vezi câte constrângeri, convenţii, obligaţii există, îţi dai seama că acesta e totuşi un vis îndepărtat, deşi unul frumos şi demn de respect, al celor care cred sincer în el şi nu speculează, fiindcă sunt şi dintr-acei care speculează – eu zic aşa: sunt pro-ruşi profesionişti şi pro-români profesionişti, dar în realitate nici unii, nici alţii nu vor să schimbe nimic”.

Doina Secrieru

Share