Eremei Priseajniuc – reabilitat de Guvernul Gavrilița

Eremei Priseajniuc – reabilitat de Guvernul Gavrilița

Eremei Priseajniuc, fost director al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), a comunicat că Guvernul Gavrilița a executat Hotărârea instanței de judecată din 8 iulie 2021 prin care a fost anulată și declarată ilegală eliberarea sa din funcția de director general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, de către Guvernul Chicu/Ciocoi, fiind astăzi repus în funcția de director general al instituției, informează OFICIAL.

„Este o dovadă în plus că legile și hotărârile judecătorești sunt respectate și executate de cei care cu adevărat militează pentru un stat de drept. Pornind de la faptul că scopul adresării mele în judecată a fost de a demonstra că Guvernul Chicu m-a eliberat din funcție abuziv și ilegal, sunt mulțumit că am fost reabilitat integral”, a declarat Priseajniuc.

Ex-directorul AMDM a menționat că apreciază faptul că i s-a făcut dreptate și, totodată, a anunțat despre decizia sa de a demisiona din funcție.

„Am luat această decizie, pornind de la motive de ordin personal”, a precizat Priseajniuc.

E de menționat că, Guvernul, astăzi, în ședință, a aprobat repunerea lui Eremei Priseajniuc în funcția de director general al AMDM, iar ulterior a votat eliberarea lui din funcție, în baza cererii de demisie.

Cristina Gurez

Share