ENEMO: Alegerile au fost competitive și desfășurate în mare parte conform cadrului legal, în manieră profesională și eficientă
Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) a prezentat Raportul preliminar de observare a alegerilor prezidențiale, transmite OFICIAL.
Misiunea a avut, pe lângă cei 8 membri ai echipei de bază, alți 8 observatori pe termen lung, în mare parte care au activat la distanță. În ziua alegerilor, Misiunea a detașat 26 de observatori pe termen scurt, grupați în echipe de câte doi.
Misiunea constată că alegerile au fost competitive și desfășurate în mare parte conform cadrului legal, în manieră profesională și eficientă. Concurenții au avut posibilitatea de a desfășura o campanie liberă, iar alegătorii au avut o gamă largă de opțiuni.
Misiunea a depistat careva lacune legale și acuzații privind influențarea votului alegătorului în ziua alegerilor, în special din regiunea transnistreană.
Campania electorală a fost una competitivă, deși au existat discursuri discriminatorii și instigatoare la ură.
CEC a activat în conformitate cu mandatul său, în timp util și eficient. De asemenea, furnizarea în timp real a datelor privind prezența la vot și rezultatelor preliminare a reprezentat o transparență în proces.
Misiunea constată că nivelul de cunoștință a membrilor birourilor electorale privind măsurile anti-COVID-19 au variat de la o secție la alta, iar în unele cazuri nu s-au respectat deloc.
Alegătorii din regiunea transnistreană și cei fără adresă nu au fost incluși în lista principală de alegători, dar în cele suplimentare.
ENEMO își exprimă îngrijorarea față de lipsa unei supravegheri în ceea ce privește finanțarea campaniei electorale, lipsa transparenței financiare și în special deschiderea unui cont electoral.
Totodată, Misiunea a menționat că 40% din secțiile de vot sunt accesibile pentru persoanele cu dizabilități și deficiențe locomotorii.
ENEMO va monitoriza și turul II de scrutin, ulterior va veni cu un raport.
Cristina Parfeni